Daca firma e inscrisa in CRC, mai pot obtine un credit?

„As dori sa stiu daca pot apela la serviciile dvs, si daca este fezabil in urmatoarea speta:

Am avut o linie de credit la Banca Transilvania. La data limita a contractului, am solicitat prelungire. Banca s-a ocupat in ultima clipa de acest contract, si am aflat doar cu o zi inainte de termenul limita, ca produsul respectiv nu mai este disponibil, si mi-a oferit un nou contract cu rambursare rate egale.

In urma acestui contract, au fost inscrisuri cu mentiuni de *modificare* in CRC.

Ulterior, in urma mai multor discutii, si probleme cu Banca Transilvania am luat decizia de a lua in calcul mutarea conturile societatii la o alta banca.

La o prima analiza, a acestora, mi-au de veste faptul ca societatea este inscrisa in CRC pentru modificare, iar acest lucru imi va bloca total varianta de a apela la o finantare pe societate, indiferent de cifre/profitabilitate, ceea ce incurca intr-un mod grav activitatea societatii avand in vedere toate proiectele aflate in derulare si eforturile de a creste profitabilitatea societatii din ultimul an de activitate.”


Raspuns

Stimate domn,

Simpla raportare la Centrala Riscului de Credit (CRC) administrata de Banca Nationala a Romaniei (BNR), nu inseamna interdictie pentru un credit in viitor.

CRC nu este o lista neagra pentru interdictia de creditare, ci o baza de date cu informatii despre un credit, atat pozitive, cat si negative, cu privire la restantele la plata imprumutului sau alte probleme, precum fraudele cu carduri.

Bancile analizeaza fiecare caz in parte, iar daca nu a fost vorba de restante si a fost o situatie specifica privind modificarea contractului de credit, determinata de motive obiective, ce poate fi demonstrata, atunci nu exista motive ca banca sa va refuze un nou credit.

Va rog sa reveniti pentru a-mi spune daca ati intampinat probleme cu obtinerea unei noi finantari.

Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + 9 =