„Am trimis la csalb sa mai ajute cu plata creditului de la Credit Prime, dar mi-a raspuns ca nu a fost de acord institutia si a refuzat!
„Vă comunicăm prin prezenta faptul că subscrisa Ecofinance IFN nu suntem de acord să participăm la procedura de conciliere inițiată de D-nul/D-na,
Cu stimă,
Rucsandra Larisa Stanciu
Director Executiv”
Este legal sa refuze Credit Prime negocierea prin CSALB?”
Raspuns
Stimata doamna,
IFN-urile si bancile nu sunt obligate sa accepte cererile CSALB (Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor Bancare) privind o intelegere amiabila a reclamatiilor clientilor, insa refuzul de a se ajunge la o solutie de rezolvare a problemelor din care ambele parti sa aibe de castigat poate afecta reputatia institutiei de credit.
Credit Prime, detinuta de firma Ecofinance, ar putea sa-si imbunatateasca imaginea si notorietatea publica prin acceptarea cererilor de solutionare amabila a litigiilor cu clientii de buna-credinta, care nu-si pot plati ratele la credit, ca alternativa la executarea silita.
In aceste conditii, sfatul meu este sa faceti la Credit Prime o cerere de restructurare a creditului, pe care acest IFN este obligat sa o accepte, conform legii (vezi aici detalii).
De asemenea, incercati sa achitati din ratele la Credit Prime, in functie de situatia dumneavoastra financiara, dar astfel incat sa nu acumulati 90 de zile (3 luni) de restante, perioada dupa care Credit Prime poate declara creditul scadent anticipat, adica trebuie platit integral.
Dupa declararea scadentei anticipate, mai aveti la dispozitie alte 30 de zile de a va achita datoria, inainte ca IFN-ul sa poata declansa execuarea silita, conform prevederilor legale (vezi aici detalii).
In acelasi timp, incercati sa va restructurati creditele pe care le aveti la alte IFN-uri si banci, direct cu acestea sau cu ajutorul CSALB.
Va rog sa reveniti cu raspunsurile la cererile de restructurare primite de la Credit Prime si alte IFN-uri si banci, pentru a va ajuta sa rezolvati problema supraindatorarii.
Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro