Am primit un telefon pentru actualizarea aplicatiei YOU BRD si am fost fraudat. Cum pot sa recuperez banii?

frauda bancara brd

„Mi-a fost fraudat contul la BRD prin aplicația you brd. Am primit un telefon,crezând că este de la brd,să-mi actualizeze aplicația you brd, și în acest timp mi-au fost transferați din cont 88000 lei în doua tranzacții.

După câteva minute ma sunat banca să-mi spună ca am fost victima unei fraude bancare.Cum îmi pot recupera banii?
Mulțumesc”


Raspuns

Stimate domn,

Dupa cum a avertizat si BRD, exista in prezent tentative de frauda prin care pretinsi angajati ai bancii apeleaza clientii pentru a le solicita datele peronale si ale conturilor, cu scopul de a le fura banii:

„Atenție la noua tipologie de fraudă de tip spoofing, ce presupune utilizarea frauduloasa a numerelor de telefon asociate BRD. Persoane care pretind că sunt angajați ai băncii falsifică, cu ajutorul unor softuri, numerele de telefon asociate cu BRD (ex: TelVerde sau numerele de urgență carduri ), în cadrul unor apeluri telefonice în care se solicită date personale sau confidențiale. Este important să nu dați curs unor solicitări de divulgare date confidențiale, indiferent de pretextul invocat de apelant. Rămâi vigilent și raportează-ne imediat situațiile suspecte accesând serviciul MyBRD Contact.”

Probabil ca dumneavoastra nu v-ati dat seama ca sunteti victima unei fraude, crezand ca ati fost sunat de la banca pentru a va actualiza datele personale, cand de fapt hotii au preluat controlul aplicatiei si au reusit sa va transfere banii din cont.

Acest lucru nu ar fi trebuit sa se intample, daca banca ar fi avut sisteme adecvate de prevenerie a unor astfel de fraude, nu doar de constatare a acestora.

De aceea, sfatul meu este sa faceti la BRD o cerere de despagubire pentru banii furati de hoti prin frauda online.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul primit de la BRD, pentru a va ajuta sa rezolvati problema fraudei bancare.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro

11 raspunsuri la “Am primit un telefon pentru actualizarea aplicatiei YOU BRD si am fost fraudat. Cum pot sa recuperez banii?

    1. b

      Am fost sunat de un număr de telefon din partea băncii,și au spus să-mi actualizez datele pe you brd.

      Când am fost sunat de acel fals reprezentant al băncii, am urmat instrucțiunile lui pentru actualizarea datelor. Iar în timpul acesta, mi-au fraudat contul. La 10 minute după aceea a sunat banca și mi-au spus că am fost victima unui fraude bancare.

      Am scos de la bancă extrasul de cont și am mers la politie.

      Am făcu plângere, și azi am fost la bancă și am depus și plângerea.

      Reply
              1. b

                Domnule Vasile Coman,am trimis o cerere de despăgubire la BRD și am primit următorul răspuns:

                Stimate domn,

                În primul rând ne exprimăm regretul cu privire la neplăcerile întâmpinate independent de voința BRD-Groupe Société Générale.

                Urmare verificărilor efectuate, vă transmitem în continuare:

                Transferurile contestate de dumneavoastră, respectiv 2 transferuri în valoare totală de 85.500 Lei din data de 23.05.2024, au fost realizate urmare accesării la distanță, de către terțe persoane, printr-o aplicație de tip remote access instalată pe dispozitivele dumneavoastră. Din perspectiva BRD, transferurile au fost autorizate de dumneavoastră prin utilizarea elementelor de securitate.

                Banca a întreprins toate măsurile necesare pentru a diminua prejudiciul dvs. În acest sens, deși, prin aceleași mijloace frauduloase prezentate mai sus, terțe persoane au accesat dispozitivul dvs. și au reușit inclusiv să obțină un credit în numele dvs., în valoare de 14.000 lei, aceasta suma a fost blocata de catre Subscrisa. Prin urmare, creditul a fost în consecință inchis astfel aceasta suma nu a fost transferată din contul Dvs.

                În continuare, investigațiile sunt de competența autorităților abilitate cărora Banca le va pune la dispoziţie la cerere, informaţiile pe care le deţine.

                Vă asigurăm că BRD depune toate diligențele pentru diminuarea riscurilor și vă stăm la dispoziție pentru suport și recomandări privind prevenirea fraudelor, informații pe care le puteți regăsi pe site-ul oficial la adresa https://www.brd.ro/sfaturi-pentru-siguranta-ta.

                Reply
                1. Vasile Coman Post author

                  Banca se contrazice in raspunsul pe care vi l-a dat:

                  „Transferurile contestate de dumneavoastră, respectiv 2 transferuri în valoare totală de 85.500 Lei din data de 23.05.2024, au fost realizate urmare accesării la distanță, de către terțe persoane, printr-o aplicație de tip remote access instalată pe dispozitivele dumneavoastră. Din perspectiva BRD, transferurile au fost autorizate de dumneavoastră prin utilizarea elementelor de securitate.”

                  Daca transferurile au fost realizate de o terta persoana, cum au putut fi autorizate de dumneavoastra? Fireste ca toti hotii au autorizat transferurile, de pe telefonul dumneavoastra.

                  Din punctul meu de vedere, banca are o responsabilitate cu privire la securitatea tranzactiilor prin aplicatia YOU, motiv pentru care sfatul meu este sa faceti o cerere de solutionare a litigiului la CSALB, pe site-ul CSALB.ro.

                  Va rog sa reveniti cu raspunsul primit de la CSALB, pentru a va ajuta sa rezolvati problema fraudei prin aplicatia YOU BRD.

                  Reply
                  1. b

                    Acesta este aspunsul primit de la CSALB:

                    „Vă mulțumim pentru încrederea acordată CSALB și procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor.

                    În cazul dumneavoastră, comerciantul nu a acceptat să intre în procedura SAL pentru care ați optat, situație în care cererea dumneavoastră va fi clasată. Am atașat răspunsul comerciantului.

                    Vă reamintim că atât consumatorii, cât și comercianții participă în mod voluntar la negocierile gestionate prin intermediul CSALB (așa cum prevede directiva europeană care stă la baza înființării Centrului).

                    Refuzul comerciantului, transmis prin intermediul CSALB către dumneavoastră, nu anulează însă alte căi de rezolvare a litigiilor/nemulțumirilor pe care le aveți în relație cu acesta.”

                    Mai rămâne sa aștept răspunsul de la ANPC.

                    Reply
                    1. b

                      Asa a motivat BRD:

                      „Referitor la Cererea primită la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB), vă comunicăm că BRD – Groupe Société Générale refuză participarea la procedura de soluționare alternativă a solicitării acestuia prin intermediul CSALB.

                      Mentionam ca Banca si-a exprimat punctul de vedere in repetate randuri referitor la solicitare, inclusiv Catre Comisariatul Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor Caraș Severin

                      Ne exprimăm regretul cu privire la neplăcerile întâmpinate independent de voința BRD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 − = 1