„Buna ziua,
Am avut doua tentative de a face o achizitie prin servciul de plati oney x4, din varii motive necunoscute de mine, plata cu cardul de debit nu a fost acceptata, desi banii au fost luati, solicitarea a fost respinsa, am si confirmarile privind retragerea din contract, asta se intampla in data de 02.07.2024, vad ca apar acum cu doua inregistrari in BC active pt sumele respective.”
Raspuns
Stimate domn,
Daca Oney a raportat la Biroul de Credit (BC) informatiile privind acordarea creditului, desi plata cu cardul nu a fost acceptata, dupa cum spuneti, atunci puteti cere bancii stergerea respectivelor date din BC, dat fiind ca a fost vorba de o eroare de procesare, ceea ce inseamna ca raportarea s-a facut ilegal.
Iata informatiile publicate de Biroul de Credit cu privire la stergerea datelor:
Cand se pot sterge datele inregistrate la Biroul de Credit?
Datele inregistrate la Biroul de Credit se pot sterge atunci cand:
- Expira perioada de stocare a datelor. Stergerea se face in mod automat de catre Sistemul Biroului de Credit;
- Datele au fost prelucrate cu nerespectarea prevederilor legale. In acest caz, stergerea datelor se va face, la cererea intemeiata a persoanei vizate, de catre Participantul care le-a inregistrat;
- Biroul de Credit si/sau Participantii sunt obligati prin lege sa stearga datele inregistrate.
In cazul in care exista motive temeinice pentru stergerea lor (conform art. 17 din Regulament) aveti posibilitatea de a solicita Participantului care le-a inregistrat si de a obtine, stergerea datelor, in mod GRATUIT.”
Biroul de Credit
Iata prevederile art.17 din Regulamentul UE 679 din 2016 privind datele cu caracter personal:
Articolul 17
Dreptul la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”)(1) Persoana vizată are dreptul de a obține din partea operatorului ștergerea datelor cu caracter personal care o privesc, fără întârzieri nejustificate, iar operatorul are obligația de a șterge datele cu caracter personal fără întârzieri nejustificate în cazul în care se aplică unul dintre următoarele motive:
(a) datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;
(b) persoana vizată își retrage consimțământul pe baza căruia are loc prelucrarea, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (a) sau cu articolul 9 alineatul (2) litera (a), și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrarea;(c) persoana vizată se opune prelucrării în temeiul articolului 21 alineatul (1) și nu există motive legitime care să prevaleze în ceea ce privește prelucrarea sau persoana vizată se opune prelucrării în temeiul articolului 21 alineatul (2);
(d) datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;
(e) datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale care revine operatorului în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sub incidența căruia se află operatorul;
(f) datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale menționate la articolul 8 alineatul (1).
(2) În cazul în care operatorul a făcut publice datele cu caracter personal și este obligat, în temeiul alineatului (1), să le șteargă, operatorul, ținând seama de tehnologia disponibilă și de costul implementării, ia măsuri rezonabile, inclusiv măsuri tehnice, pentru a informa operatorii care prelucrează datele cu caracter personal că persoana vizată a solicitat ștergerea de către acești operatori a oricăror linkuri către datele respective sau a oricăror copii sau reproduceri ale acestor date cu caracter personal.
(3) Alineatele (1) și (2a) nu se aplică în măsura în care prelucrarea este necesară:
Regulamentul UE 679 din 2016 privind datele cu caracter personal
(a) pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare și la informare;
(b) pentru respectarea unei obligații legale care prevede prelucrarea în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern care se aplică operatorului sau pentru îndeplinirea unei sarcini executate în interes public sau în cadrul exercitării unei autorități oficiale cu care este învestit operatorul;
(c) din motive de interes public în domeniul sănătății publice, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) literele (h) și (i) și cu articolul 9 alineatul (3);
(d) în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice, în conformitate cu articolul 89 alineatul (1), în măsura în care dreptul menționat la alineatul (1) este susceptibil să facă imposibilă sau să afecteze în mod grav realizarea obiectivelor prelucrării respective; sau
(e) pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.”
Sfatul meu este sa trimiteti la Oney o cerere de stergere din Biroul de Credit a datelor raportate, motivand ca platile cu cardul nu s-au efectuat, probabil dintr-o eroare tehnica, desi banii v-au fost luati.
Va rog sa reveniti cu raspunsul primit de la Oney, pentru a va ajuta sa rezolvati problema.
Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro