Am fost executat de o banca pentru neachitarea unui credit. Am avut poprire pe salariu (o treime) timp de 3 ani de zile, timp in care „treimea” a fost virata lunar bancii. Dupa trei ani de zile de poprire, am contactat banca si, in urma discutiilor am acceptat oferta lor de inchidere a creditului. Precizez ca in primele 31 de luni de la inceperea popririi nu am fost raportat la BC, iar ulterior, in ultimnele 5 luni din perioada de 3 ani (36 luni) in care am avut poprire, m-am trezit raportat la BC. Am tot incercat sa aflu de la banca motivul pentru care am fost raportat in ultimele 5 luni si nu reusesc. Ce conditii trebuiesc indeplinite pentru ca o banca sa ma raporteze cu restante la BC la respectivul credit aflat in executare, in ultimele 5 luni ale popririi?
Raspuns
Stimate domn,
La Biroul de Credit sunt raportate şi înregistrate informaţii de natură pozitivă şi negativă referitoare la persoanele fizice care au contractat credite (inclusiv intârzieri la plata ratelor scadente mai mari de 30 de zile calendaristice), la fraudulenţi şi declaraţii cu inadvertenţe.
Asadar, din moment ce ati fost in situatia de executare silita, ceea ce inseamna ca ati avut restante mai mari de 30 de zile, este posibil sa fi fost raportat la Biroul de Credit inainte de a se institui poprirea.
In acelasi timp, sunt posibile si erori sau greseli din partea bancii in privinta raportarii la Biroul de Credit, astfel ca motivul pentru care nu ati fost raportat in primele luni nu-l poate sti decat banca.
Va rog sa reveniti daca doriti si alte informatii sau daca nu reusiti sa rezolvati problema.
Cu stima,
Vasile Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
Ghiseulbancar.ro
0723292899