Executorii judecatoresti pot solicita bancilor, conform dispozitiilor legale, executarea silita a unui anumit client al bancii, prin proprirea conturilor bancare ale acestuia, in scopul achitarii datoriilor pe care clientul le are catre o persoana sau institutie, precum fiscul.
Ce inseamna poprirea unui cont bancar?
Poprirea unui cont bancare inseamna practic blocarea de catre banca a contului, astfel incat clientul nu mai are acces la sumele de bani din acesta: nu mai poate retrage banii din cont, prin intermediul cardului sau la ghiseul bancii, nici nu poate face transferuri sau plati.
Conform legii, banca este obligata ca la data sesizarii de catre executor sa blocheze (indisponibilizeze) atat sumele existente in acel moment in cont cat si cele provenite din incasarile viitoare.
“Din momentul indisponibilizării şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite prin poprire, terţul poprit (adica banca) nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua suma indisponibilizată, dacă legea nu prevede altfel”, prevede legea.
Banca nu poate insa bloca accesul la toate sumele dintr-un cont, in cazul in care este vorba de salarii, pensii sau venituri destinate asigurarii mijloacelor de existenta. Doar o treime dintr-un salariu sau pensie poate fi blocata in vederea platii datoriilor, iar cand exista mai multe popriri, se blocheaza numai jumatate din valoarea veniturilor.
Exista si venituri ce nu pot fi poprite, pentru niciun fel de datorii, si anume: alocatiile de stat si indemnizatiile pentru copii, ajutoarele pentru ingrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate in caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum si orice alte asemenea indemnizatii cu destinatie speciala, stabilite potrivit legii.
Sa vedem insa care este procedura legala a popririi unui cont bancar, conform prevederilor art.457 din condul de procedura civila:
Poprirea
ART. 780 din noul Cod de procedura civila
Obiectul popririi
(1) Sunt supuse urmaririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului ori detinute in numele sau de o a treia persoana sau pe care aceasta din urma i le va datora in viitor, in temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, in conditiile art. 732 alin. (1), pot fi poprite si bunurile mobile corporale ale debitorului detinute de un tert in numele sau.
(2) In cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmaririi silite prin poprire atat soldul creditor al acestor conturi, cat si incasarile viitoare, cu respectarea limitelor prevazute la art. 728, daca este cazul.
(3) Poprirea se poate infiinta si asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datoreaza debitorului, daca ambele creante sunt certe si lichide.
(4) Se va putea popri si creanta cu termen ori sub conditie. In acest caz, poprirea nu va putea fi executata decat dupa ajungerea la termen ori de la data indeplinirii conditiei.
(5) Nu sunt supuse executarii silite prin poprire:
a) sumele care sunt destinate unei afectatiuni speciale prevazute de lege si asupra carora debitorul este lipsit de dreptul de dispozitie;
b) sumele reprezentand credite nerambursabile ori finantari primite de la institutii sau organizatii nationale si internationale pentru derularea unor programe ori proiecte;
c) sumele aferente platii drepturilor salariale viitoare, pe o perioada de 3 luni de la data infiintarii popririi. Atunci cand asupra aceluiasi cont sunt infiintate mai multe popriri, termenul de 3 luni in care se pot efectua plati aferente drepturilor salariale viitoare se calculeaza o singura data de la momentul infiintarii primei popriri.
Ce tipuri de sume din conturi pot fi poprite si in ce cuantum
ART. 728 din noul Cod de procedura civila
Limitele urmaririi veniturilor banesti
(1) Salariile si alte venituri periodice, pensiile acordate in cadrul asigurarilor sociale, precum si alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia pot fi urmarite:
a) pana la jumatate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau alocatie pentru copii;
b) pana la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
(2) Daca sunt mai multe urmariri asupra aceleiasi sume, urmarirea nu poate depasi jumatate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creantelor, in afara de cazul in care legea prevede altfel.
(3) Veniturile din munca sau orice alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia, in cazul in care sunt mai mici decat cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmarite numai asupra partii ce depaseste jumatate din acest cuantum.
(4) Ajutoarele pentru incapacitate temporara de munca, compensatia acordata salariatilor in caz de desfacere a contractului individual de munca pe baza oricaror dispozitii legale, precum si sumele cuvenite somerilor, potrivit legii, nu pot fi urmarite decat pentru sume datorate cu titlu de obligatie de intretinere si despagubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vatamari corporale, daca legea nu dispune altfel.
(5) Urmarirea drepturilor prevazute la alin. (4) se va putea face in limita a jumatate din cuantumul acestora.
(6) Sumele retinute potrivit prevederilor alin. (1)-(4) se elibereaza sau se distribuie potrivit art. 863 si urmatoarele.
(7) Alocatiile de stat si indemnizatiile pentru copii, ajutoarele pentru ingrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate in caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum si orice alte asemenea indemnizatii cu destinatie speciala, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmarite pentru niciun fel de datorii.