Care este cursul de schimb aplicat la o plata pe internet in euro cu un card MasterCard in lei emis de ING? Exista si comision de conversie valutara?

Care este cursul de schimb aplicat la o plata pe internet in euro cu un card in lei emis de ING? Mi s-a spus ca este cursul MasterCard, dar nu stiu unde sa-l gasesc. Exista si un comision pentru conversia valutara? La banca mi-au spus ca nu se aplica niciun comision. Multumesc


Raspuns

Stiate domn,

In cazul platilor in alta valuta cu un card in lei, in strainatate sau pe internet, cursul la care se efectueaza tranzactia difera in functie de banca emitenta a cardului: unele banci aplica propriul curs, altele lasa cursul MasterCard, la care adauga un comision.

Potrivit reprezentantilor MasterCard, bancile nu sunt obligate sa utilizeze cursul MasterCard pentru tranzactiile in alta moneda decat cea a cardului. Institutiile financiare au la dispozitie cursul MasterCard, care este public, dar ramane la latitudinea lor daca il folosesc sau nu.

Cursul MasterCard il puteti gasi la aceasta adresa: https://www.mastercard.com/global/currencyconversion/

De exemplu, cursul leu/euro practicat ieri (24.02.2014) de MasterCard era 0.225259, adica 1 leu era schimbat cu 0.225259, echivalentul unui curs euro/leu de 4.432066 lei.

Comparativ, cursul afisat de BNR era 4.4478 lei pentru 1 euro iar cursul practicat de ING era 4.5072 la vanzare si 4.3828 lei la cumparare.

In cazul cardurilor MasterCard emise de ING, conversia se realizeaza la cursul MasterCard, la care se adauga un comision de conversie valutara de 2%, dar numai pentru platile internationale in alta moneda decat euro.

Va rog sa reveniti daca doriti informatii suplimentare sau aveti nevoie de ajutor in cazul unei probleme cu banca.

Cu stima,
Vasile Coman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − 1 =