Fiicei mele i-a fost poprit contul pentru a restitui suma de 210 ron, ea fiind studenta in acel moment. Nu a fost informata ca ar avea datorii inainte de aceasta poprire si nici nu stia motivul, astfel ca daca nu platea cat mai repede, lunar i se percepea taxa bancara aprox.15 ron pana la stingerea datoriei. Am incercat sa aflam de unde provine aceasta suma si la banca a zis ca sunt sume necuvenite, ANAF-ul dispunand poprirea.
Am depus la judecatorie actele pentru a contesta aceasta metoda de poprire fara a primi instiintare de la ANAF, iar decizia judecatorului a fost ca a respins cererea noastra de a fi restituita suma si cheltuielile bancare. Cum pot contesta decizia judecatorului si a recupera banii, care nu din vina fiicei mele s-au efectuat, ea fiind obligata sa se supuna fara a fi instiintata?
Doresc sa atac prima decizie prin faptul ca legal trebuia sa primim decizia de impunere, care desi a fost trimisa fiica mea nefiind in localitate, nu a ridicat-o nimeni, doar ne-am trezit cu poprire pe cont unde au aparut alte cheltuieli. Intrebarea mea e ce legi am putea invoca pentru a avea in favoarea noastra decizia definitiva?
Raspuns
Stimata doamna,
Iata ce spune art. 782 din Codul de procedura civila privind infiintarea popririi:
(1) Poprirea se infiinteaza fara somatie, in baza incheierii de incuviintare a executarii, prin adresa in care se va preciza si titlul executoriu in temeiul caruia s-a infiintat poprirea, ce va fi comunicata celei de-a treia persoane aratate la art. 780 alin. (1), impreuna cu incheierea de incuviintare a executarii sau un certificat privind solutia pronuntata in dosar. Despre masura luata va fi instiintat si debitorul, caruia i se va comunica, in copie, adresa de infiintare a popririi, la care se vor atasa si copii certificate de pe incheierea de incuviintare a executarii sau de pe certificatul privind solutia pronuntata in dosar, si titlul executoriu, in cazul in care acestea din urma nu i-au fost anterior comunicate.
Pentru elemente ce tin de procedurile juridice, va rog sa luati legatura cu un avocat.
Cu stima,
Vasile Coman
Reclamatiibanci.ro
Nu mai dati citate din codul de procedura civila cand vine vorba de datorii la bugetul de stat. Datoriile la ANAF se executa dupa lege speciala – codul de procedura fiscala care doar se completeaza cu unele dispozitii din C. pr Civila.
Pe de alta parte povestea mi se pare un pic cusuta cu ata alba – cum adica sume necuvenite? A fost incasat vre-un ajutor, bursa, care ulterior a trebuit dat inapoi? Daca decizia de impunere a fost trimisa si neridicata ANAF-ul a publicat pe pagina proprie anuntul, procedura se considera indeplinita in termen de 15 zile de la publicare.