Am facut credite la 7 IFN-uri, cu grad de indatorare peste 40%, si nu mai pot plati. Ce pot sa fac?

ferratum credit imprumut reclamatie

Bună ziua! Am făcut credit la IFN având gradul de îndatorare de peste 40% după care am tot făcut credit la mai multe ifnuri pentru a plăti doar dobânzile pentru a nu fi înscris în biroul de credit în speranța de a face o refinanțare la banca unde am salariul cu un girant pentru a achita toate ifnurile 7 la număr in valoare totala aproximativ 15000 lei, între timp am ajuns în imposibilitate de plata și am fost raportat la biroul de credit de către Feratum și urmează și celelalte 6 IFN sa ma raporteze.

Ce pot sa fac va rog sa ma ajutați cu ce as putea face în aceasta situație. Nu mai știu ce sa fac suna telefonul continuu(Feratum a apelat după 45 zile de întârziere la kredyt incaso, acum ma suna și ei) nici nu le mai
răspund pentru ca ei ma pun sa fac promisiune când achit ratele și nu am ce răspuns sa le dau.

Ocean credit după 14 zile de neplata ma amenință că trece la executare silita, ca suna la locul de munca.
Va rog sa ma îndrumați ce sa fac în situația de fata.


Raspuns

Stimate domn,

Institutiile Financiare Nebancare (IFN), precum Ferratum si Ocean Credit, sunt supravegheate din 2018 de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR), ceea ce inseamna ca si ele, la fel ca bancile, sunt obligate sa respecte regulamentele impuse de BNR in privinta conditiilor de creditare, inclusiv cu privire la gradul de indatorare, care nu poate fi mai mare de 40% din venituri.

Ferratum si Ocean Credit nu ar fi trebuit sa va aprobe creditele, daca ati avut un grad de indatoare mai mare de 40% din venituri, pentru a nu va supraindatora, asa cum s-a intamplat, iar daca au facut-o, atunci au incalcat normele BNR.

Motiv pentru care va sfatuiesc sa adresati o sesizare in acest sens la BNR, in care sa solicitati verificarea acestei situatii. Datele de contact ale BNR, pentru trimiterea reclamatiei, le gasiti la acest link.

In acelasti timp, trimiteti reclamatii la Ferratum, Ocean Credit si restul IFN-urilor care v-au aprobat credite fara verificarea gradului de indatorare, in care sa solicitati anularea contractelor de credit si rambursarea dobanzilor si altor comisioane platite pentru respectivele imprumuturi, plus eventuale daune, daca apreciati ca ati suferit prejudicii.

De asemenea, legea privind contractele de credit (OUG 50/2010) obliga bancile si IFN-urile sa previna indatorarea excesiva a clientilor si sa le ofere solutii pentru evitarea acumularii de restante sau ajungerea in situatia de a fi raportati la Biroul de Credit si executati silit.

In privinta amenintarii Ocean Credit ca va executa silit dupa 14 zile de neplata, trebuie sa stiti ca, potrivit legii (OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, executarea silita nu poate fi declansata mai devreme de 9 luni din momentul in care banca va anunta ca imprumutul este scadent anticipat, adica trebuie sa-l platiti ingral, nu in rate, ca anterior. (vedeti aici prevederile legale privind executarea silita)

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsurile primite la reclamatiile catre BNR, Ferratum, Ocean Credit si restul IFN-urilor.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

12 raspunsuri la “Am facut credite la 7 IFN-uri, cu grad de indatorare peste 40%, si nu mai pot plati. Ce pot sa fac?

  1. Cristian

    Buna ziua!

    Si eu sunt intr-o situatie similara cu persoanele cu care ati discutat mai inainte.

    Am 4 IFN uri si 4 banci, viata s-a scumpit in ultimele luni, am mai luat un job seara (nimeni nu a murit de munca) si am reusit sa redresez oarecum corabia, in sensul ca eram la zi. Ultimul credit pe care l-am facut pt tatal meu (Acum 5 luni) care era in stadiul terminal (si intre timp a decedat), fiind o chestie ffff urgenta, am refinantat niste credite si am scos banii pentru a il putea ajuta.

    dar neajunsul cel mai mare a fost cand acum 2 luni patronul firmei unde lucrez la serviciul nr 1 m-a anuntat ca imi taie 2000 ron din salariu, datorita faptului ca a scazut volumul de vanzari al firmei.

    Problema mea si stresul cel mai mare este urmatorul- am intarzieri la acest ultim credit, imi este fff teama ca mi se va cere rambursare anticipata a acestui ultim credit si nu am de unde sa scot acesti bani.

    Incerc sa caut solutii, nu stiu cums a gestionez aceasta situatie ffff grea, din cauza careia nu pot dormi noaptea, desi vin de obicei dupa 17 ore de munca.

    Ce sfat imi dati?

    Multumesc pt raspuns,
    Cristian

    Reply
  2. cristina popute

    Bună ziua, ma numesc Cristina și am 5 ifn. Credit prime hora credit credit 7 mobilo credit care ma amenință cu executarea silita. Ratele depășesc venitul meu. Eu am un venit de 2600 de lei și ratele sunt mari. Am întârzieri de peste 30 de zile. Ce pot sa fac. Va rog sa ma ajutați.

    Reply
    1. Vasile Coman Post author

      Stimata doamna,

      IFN-urile sunt obligate de lege sa va ajute sa achitati datoriile, daca ati ajuns supraindatorata, in principal din cauza dobanzilor ridicate aferente acestor imprumuturi.

      Iata ce spune articolul 39 din OUG 50/2010 privind contractele de credit, pe care IFN-urile trebuie sa o respecte:

      În cazul imposibilității consumatorilor de a accepta majorarea dobânzii, creditorul nu are dreptul să denunțe unilateral sau să rezilieze contractul. Creditorul trebuie să facă o propunere, transmisă în scris, de reeșalonare sau de refinanțare a creditului, în raport cu veniturile actuale ale consumatorului.

      Printre solutiile pe care IFN-urile vi le pot oferi, prin reesalonarea sau refinantarea creditului, se afla urmatoarele:

      – reducerea dobanzii si/sau a comisioanelor la credit;

      – modificarea (prelungirea) perioadei de creditare, cu anularea aplicarii dobanzilor;

      In concluzie, sfatul meu este sa faceti cate o reclamatie la IFN-urile la care aveti datorii, in care sa solicitati gasirea unei solutii pentru achitarea restantelor, dupa care reveniti la mine cu rapunsurile.

      Reply
  3. Catalina

    Buna ziua,

    Sunt și eu in aceiași situație, in prezent am 4 credite la IFN-URI și unul la banca. Toate depășește cu mult 40% din gradul de îndatorare plus ca sunt și in concediu de creștere copil. Am făcut o sesizare la BNR și la una dintre IFN-URI însă fără nici un fel de ajutor. Dacă ma puteți ajuta cu un sfat. Va mulțumesc frumos!

    Reply
      1. Catalina

        Momentan am primit doar de la IFN Ferratum BANK care scrie cam așa
        Ne pare rau pentru situatia descrisa insa, din pacate, nu avem posibilitatea de a esalona creditele de tip Linie de credit si nici de a amana plata facturilor emise pentru contractul de credit.

        Va recomandam sa faceti plati partiale oricand doriti si aveti aceasta posibilitate si sa incercati sa va incadrati cu plata fiecarei facturi in termen de 30 de zile de la scadenta, pentru a evita raportarea negativa la Biroul de Credit.

        In cazul in care ati depasit deja acest termen, va recomandam sa achitati cea mai veche factura inainte de ajunge la termenul de 90 de zile de intarziere, pentru a evita declansarea scadentei anticipate.

        Limita pentru gradul maxim de îndatorare la acordarea unui credit este prev?zut? de articolul 19 din Regulamentul B?ncii Na?ionale a României nr. 17/2012 (Regulament) , cu modific?rile ?i complet?rile ulterioare.

        Ca regul? general?, articolul men?ionat stabile?te o limit? de 40% a gradului total de îndatorare pentru un de credit. Cu toate acestea, ca excep?ie de la aceast? regul?, articolul 20, alineatul (1), litera a) din acela?i Regulament, ofer? posibilitatea dep??irii gradului de îndatorare pentru creditele de consum acordate în fiecare trimestru, în limita a maximum 15% din media aritmetic? a volumelor trimestriale ale creditelor de consum acordate de împrumut?tor în fiecare din ultimele patru trimestre anterioare.

        Salariul completat de dvs in cererea de credit este de 3500 Lei , acest salariu l-ati declarat si in momentul in care ati fost contactata pentru procesarea aplicatiei.

        Datoriile dvs. in Biroul de credit in momentul aplicatiei de credit , in data de 30.06.2022, erau de 1259 RON .

        Prin urmare gradul dvs de indatorare era de 35%.

        Va propunem sa efectuati plati partiale penalitatea fiind mai mica cu cat suma restanta se diminueaza.

        Totodata va rugam sa nu acumulati o intarziere mai mare de 90 zile de la cea mai veche rata restanta.
        Însă eu când am apelat la ei aveam o linie de credit la ocean credit in valoare de 1300 lei și banca Raiffaisen care era rata de 1256 lei. La BNR nu am primit încă un răspuns iar la celelalte bănci aștept încă un răspuns. Mulțumesc

        Reply
  4. Florentina

    Buna ziua,

    Ma aflu intr-o situatie similara, doar ca din pacate, este vorba de sume mult mai mari imprumutate de la IFN-uri precum CreditPrime, CreditFix, VivaCredit, Ferratum, Mozipo, Provident, iCredit, Ocean Credit, AXI, Credius. Toate aceste IFN-uri acordate cu grad de indatoare de peste 40%.
    In prezent cu un grad de indatorare real de 200%, dupa cateva luni, nu am reusit sa mai tin sub control lucrurile si am fost raportata in BC cu categoria 1 de intarzieri (atat de IFN-uri (Ocean, AXI si Mozipo), cat si cu ratele pe care le aveam la banca – ING si BCR). Am cerut sprijinul familiei si am reusit sa achit suma de 1.300.000 RON in IFN-uri, insa as vrea sa stiu daca este posibilitatea sa fie modificarea raportarea negativa in biroul de credite?
    De asemenea, exista companii precum Credius care pune la dispozitie soldul anticipat in 24h, lucru care pentru mine inseamna dobanzi si penzalitati mai mari.
    Toata situatia asta mi-a distrus sanatatea la propriu si dobanzile pe care le-am platit eu catre aceste IFN-uri sunt imense. Imi recomandati sa fac o sesizare catre BNR? Exista sanse reale de recuperare a dobanzilor imense pierdute?

    Multumesc anticipat

    Reply
    1. Vasile Pop Coman - Reclamatiibanci.ro Post author

      Stimata doamna,

      La prima intrebare, cu privire la posibilitatea de modificare a raportarilor negative la Biroul de Credit, in urma achitarii unei parti din datorii, raspunsul este negativ.

      Restantele la Biroul de Credit raman inregistrate timp de patru ani, chiar daca achitati datoriile.

      Cu privire la obtinerea creditelor de la IFN-uri cu depasirea gradului de indatorare de 40% (ponderea ratelor in venituri), aceasta este o problema, intrucat reprezinta o incalcare a normelor de creditare impuse bancilor si IFN-urilor de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

      Astfel, Regulamentul BNR nr.6 din 2018, in vigoare din 9 noiembrie 2018, pentru modificarea Regulamentului nr.17 din 2012 privind unele conditii de creditare, prevede urmatoarele, la articolul 19:

      „Art. 19. – (1) La acordarea unui credit, nivelul maxim al gradului total de îndatorare stabilit potrivit art. 12 alin. (1) lit. f) nu poate depăşi 40%.”

      Asadar, pentru incalcarea Regulamentului BNR de catre IFN-uri, dumneavoastra trebuie sa faceti o sesizare la Banca Nationala a Romaniei (BNR). (gasiti la acest link datele de contact ale BNR)

      In acelasi timp, trebuie sa faceti reclamatii la IFN-urile care v-au aprobat credite cu depasirea gradului de indatorare, in care sa solicitati anularea respectivelor imprumuturi.

      In respectivele reclamatii puteti solicita si anularea datoriilor aferente respectivelor credite, dat fiind ca au fost acordate ilegal.

      Model (template) de cerere catre IFN-uri

      Cerere pentru anularea creditului acordat cu depasirea gradului de indatorare

      Subsemnatul … cu datele personale…tel… e-mail… adresa…, va solicit anularea creditului cu numarul… data … intrucat a fost acordat cu incalcarea Regulamentului BNR nr.6 din 2018 privind gradul maxim de indatorare.

      In acelasi timp, solicit anularea datoriei aferente acestui credit, intrucat a fost acordat ilegal.

      Data/semnatura

      Va rog sa reveniti la mine cu raspunsurile primite de la IFN-uri si de la Banca Nationala a Romaniei (BNR).

      Cu stima,

      Vasile Pop Coman
      jurnalist
      Reclamatiibanci.ro
      Bancherul.ro
      vasile.coman@reclamatiibanci.ro

      Reply
  5. Andreea Florentina

    Buna ziua,

    Am un credit Prima Casa la BRD, am un venit de 3000 lei iar rata acum este de 1670 lei. Ce pot face in aceasta situatie, dat fiind ca graful de indatorare este mai mare de 50%?

    Reply
    1. Vasile Pop Coman - Reclamatiibanci.ro Post author

      Un prim pas pe care trebuie sa-l faceti este sa cereti inlocuirea dobanzii ROBOR cu IRCC, astfel incat rata sa va scada temporar, 1-2 luni.

      Ulterior, insa, IRCC va creste si implicit si rata, astfel ca va trebui sa gasiti, impreuna cu BRD, o alta solutie pentru reducerea ratei, prin restructurarea creditului.

      De aceea, sfatul meu este urmatorul: daca apreciati ca veti avea restante, chiar si de o zi, la plata ratei, faceti o cerere la BRD, pentru restructurarea creditului, in vederea reducerii ratei.

      Este important sa nu inregistrati restante la credit si sa fiti raportat la Biroul de Credit, pentru ca ulterior nu veti putea face o refinantare sau lua un credit nou.

      Va rog sa reveniti la mine, pentru a va ajuta sa rezolvati problema cu creditul Prima Casa de la BRD.

      Reply
  6. Gagiu

    Buna ziua,

    Sunt Oarecum in aceasi situatie, avand 9 credite IFN ( Viva Credit, Credius, BSG Credit, Ferratum, Hora Credit, CreditFix, Mozzipo,Terra Credit, SimpluCredit ). Ma apropi de cele 3 luni de zile de neplata a ratelor si a linilor de credit. Ratele depasesc cu mult venitul meu lunar.

    Inteleg ca executarea silita nu incepe dupa aceste 3 luni decat dupa alte inca 3?

    Ce solutie ati gasit cu cele 7 IFN-uri pe care le aveati?

    Multumesc de raspuns!

    Reply
    1. Vasile Pop Coman - Reclamatiibanci.ro Post author

      Solutia in acest caz este sa faceti cate o cerere la fiecare IFN, pentru restructurarea fiecarui credit, prin gasirea unei solutii de achitare a datoriilor, fara a se ajunge in situatia executarii silite.

      Fiecare IFN poate sa va ofere solutii precum amanarea ratelor pe o anumita perioada, reducerea valorii ratei, diminuarea dobanzii, anularea penalitatilor, reducerea datoriei totale.

      Ulterior, in functie de raspunsul fiecarui IFN, putem apela la institutiile de protectie a consumatorului sau la conciliere amiabila, prin CSALB.

      Insa primul pas pe care trebuie sa-l faceti, este sa trimiteti e-mailuri la IFN-uri, pentru restructurarea creditelor.

      Va rog sa reveniti la mine cu raspunsurile primite de la cele 9 IFN-uri (Viva Credit, Credius, BSG Credit, Ferratum, Hora Credit, CreditFix, Mozzipo,Terra Credit, SimpluCredit), pentru a va ajuta sa rezolvati problema datoriilor.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 8 = 8