Așa dori sa aflu daca sunt in biroul de credit. Ce trebuie sa fac?
Raspuns
Stimata doamna,
Pentru a afla daca sunteti sau nu in baza de date din Biroul de Credit, institutia la care bancile si IFN-urile raporteaza restantele de peste 30 de zile, cu valori de peste 30 de lei, pe care persoanele fizice le au la banci si Institutiile Financiare Nebancare (IFN), trebuie sa va faceti cont pe site-ul Birouldecredit.ro.
Pentru aceasta, accesati site-ul Birouldecredit.ro, sectiunea inrolare, unde trebuie sa va introduceti datele personale pentru crearea unui cont.
Pe parcursul crearii contului, veti primi doua coduri de siguranta: unul prin e-mail, iar altul, denumit cod de inrolare, prin SMS, pe telefon.
O problema ar putea sa apara la al doilea cod, daca v-ati schimbat numarul de telefon intre timp sau daca banca la care aveti restantele nu l-a inregistrat si trimit la Biroul de Credit. In acest caz, va trebui sa trimiteti o scrisoare prin posta (nu radeti, inca se mai procedeaza astfel) la Biroul de Credit, in care sa solicitati acel cod de inrolare.
Daca nu puteti primi SMS pe numarul de telefon (de exemplu in cazul in care va aflati in strainatate), pentru a obtine codul de inrolare necesar pentru va face cont la Birouldecredit.ro, aveti alte doua alternative de a obtine acest cont:
- de la banca la care aveti creditul sau
- printr-o solicitare trimisa prin Posta, la Biroul de Credit, la adresa: Strada Sfânta Vineri nr.29, sector 3, Bucureşti, România. (vedeti aici recomandarile Biroului de Credit)
Ce trebuie sa faceti dupa ce v-ati facut cont:
„La prima conectare, asa cum este cazul dumneavoastra, istoricul pe cont este gol, deoarece nu ati efectuat solicitari anterioare si de aceea nu gasiti nimic.
In consecinta, pentru a vizualiza situatia curenta trebuie sa solicitati Situatia Inscrierii in rubrica „Adauga solicitare” > „Situatia Inscrierii”.
Imediat dupa inregistrarea solicitarii puteti apela rubrica „Solicitarile mele” si sa vizualizati raspunsul primit (Situatia Inscrierii).
Orice alta solicitare va fi pastrata in istoricul contului personal si o veti putea apela conform criteriilor de cautare afisate.”
Biroul de Credit
Puteti sa aflati daca sunteti sau nu inscrisa la Biroul de Credit si printr-o interogare efectuata de banca de la care doriti sa obtineti imprumutul.
Va rog sa reveniti la mine, daca intampinati probleme cu Birouldecredit.ro.
Cu stima,
Vasile Pop-Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899