Banca poate lua toata pensia de pe card, la o poprire de la ANAF?

Bună ziua, domnule Coman!

Am o problemă legată de popriri pe venituri din pensii, nu știu cum să-i dau de capăt și vă rog să mă ajutați.

In primăvara acestui an, nașul meu, care este stabilit in Statele Unite din anul 2005, îndeplinind condițiile de pensionare, m-a împuternicit să-l reprezint la Casa de Pensii, pentru obținerea drepturilor aferente perioadei în care a lucrat în Arad. I-a fost emisă decizie de pensionare și i-am deschis cont la Banca Transilvania. Cuantumul pensiei este de 1200 lei.

Luna trecută am constatat că pe card i-a fost virată o anumită sumă de bani. După câteva zile, știind că urmează să primească o nouă pensie, am verificat din nou soldul de pe card și, spre stupoarea mea, am constatat că acesta era zero. De la casa de pensii mi s-a comunicat că pensiile au fost trimise integral băncii. De la bancă am primit un extras de cont în care sunt menționate două popriri, fără a mi se comunica instituția emitentă, doar id-ul și un număr.

Pe căi neoficiale, am aflat că popririle au fost emise de ANAF, pentru datorii pe care nașul le-ar avea din perioada 2003-2010, când desfășura activități de taximetrie.Nimeni nu l-a informat nici pe el și nici pe mine de existența acestor datorii și nici a acestor popriri. Nu ne-a fost comunicat nimic în mod oficial, nici de către ANAF, nici de către bancă și nici de către casa de pensii.

In aceste condiții, și ținând cont de prevederile legale referitoare la popririle veniturilor din pensii(nu poate să-i fie blocată întreaga pensie), dar și de faptul că ruda mea nu poate veni în țară, vă rog să-mi spuneți care sunt pașii pe care trebuie sa-i urmez, pentru ca acest om să beneficieze, totuși, de drepturile de pensie prevăzute de lege.
Cu deosebit respect,


Raspuns

Stimata doamna,

Conform Codului de procedura civila, in cazul unei popriri poate fi retinuta o pondere de maxim 33% din salariu sau pensie sau cel mult jumatate, daca exista doua sau mai multe popriri.

De aceea, sfatul meu este sa faceti o reclamatie la Banca Transilvania, in care sa solicitati accesul la cele doua treimi din pensie care nu pot fi retinute pentru achitarea datoriilor la ANAF.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul la reclamatie primit de la banca, pentru a va ajuta sa rezolvati problema popririi.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Un comentariu la “Banca poate lua toata pensia de pe card, la o poprire de la ANAF?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 + = 12