Intrebari frecvente despre Biroul de Credit
1. Ce fel de informaţii se raportează la Biroul de Credit?
Sunt raportate şi înregistrate la Biroul de Credit informaţii de natură pozitivă şi negativă referitoare la persoanele fizice care au contractat credite (inclusiv intârzieri la plata ratelor scadente mai mari de 30 de zile calendaristice), la fraudulenţi şi declaraţii cu inadvertenţe.
2. Cine poate consulta informaţia din bazele de date ale Biroului de Credit şi în ce condiţii?
Participanţii (instituţii bancare şi non-bancare) la sistem pot consulta bazele de date ale Biroului de Credit atunci când li se solicită acordarea unui produs de tip credit sau de asigurare sau atunci când monitorizează comportamentul propriilor debitori.
De asemenea, persoanele fizice care doresc să cunoască datele cu care sunt înscrise la Biroul de Credit, pot solicita acestuia eliberarea Situaţiei înscrierii.
3. Care sunt drepturile persoanei vizate, conform Legii 677/2001 ?
Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial nr. 790/12.12.2001, prevede următoarele drepturi:
(i) Dreptul de acces la date: dreptul de a obţine de la operator la cerere şi în mod gratuit, pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele în legatura cu propria persoană sunt sau nu prelucrate de către acesta;
(ii) Dreptul de intervenţie: dreptul de a obţine, la cerere şi în mod gratuit, rectificarea, actualizarea, blocarea, ştergerea sau transformarea în date anonime a datelor a caror prelucrare nu este conformă legii;
(iii) Dreptul de opozitie: dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate şi legitime legate de situatia sa particulara, ca datele care o vizeaza sa faca obiectul unei prelucrari, cu exceptia cazurilor in care exista dispozitii legale contrare.
4. Cum pot obţine date referitoare la propria persoană de la Biroul de Credit?
Pentru eliberarea situaţiei proprii – Situaţia înscrierii la Biroul de Credit, în temeiul dreptului de acces la date prevăzut de Legea 677/2001, trebuie să adresaţi în scris către Biroul de Credit o cerere datată şi semnată, la care sa anexaţi o copie lizibila după actul de identitate (buletin sau carte de identitate) şi, după caz, dovada plăţii serviciului solicitat. Puteţi trimite această cerere, însoţită de actul de identitate şi daca este cazul de documentul de plată (scanate daca se trimit prin e-mail), la adresa noastră poştală sau la adresa de e-mail*): situatie@birouldecredit.ro.
Numai prima solicitare adresată Biroului de Credit pe parcursul aceluiaşi an calendaristic este gratuită. Începand cu a 2-a cerere inclusiv, serviciul solicitat va fi comisionat cu suma de 6 lei, dovada plătii urmând să o trimiteti impreună cu cererea. Plata se va face la orice unitate a Băncii Comerciale Române S.A., folosind următoarele instrucţiuni:
– suma: 6 lei
– beneficiar: S.C. Biroul de Credit S.A. (cod fiscal R 16140132)
– cont: RO93 RNCB 0090 0005 8898 0001
– deschis la banca: BCR Lipscani
În cazul în care doriţi să verificaţi dacă sunteţi la a doua cerere în decursul unui an, puteţi solicita o confirmare telefonică de la Biroul de Credit.
Informaţiile solicitate cu privire la propria persoană, prezentate prin “Situaţia înscrierii la Biroul de Credit”, vor fi transmise către dvs. prin Poşta Română sau prin e-mail*), în conformitate cu solicitarea exprimată de dvs., în termenul legal de la data inregistrării cererii.
În cazul în care nu precizați adresa de corespondență (poștală sau E-mail), răspunsul va fi transmis, prin Poșta Română, la adresa de domiciliu !
*) Atenţie !
– transmiterea electronica de informatii nu este pe deplin sigura;
– prin alegerea acestei modalitati de transmitere a cererii si primire a informatiilor de la Biroul de Credit, solicitantul isi asuma riscurile legate de comunicarea electronica de informatii (interceptare, modificare, pierdere, distrugere, intarzieri in primirea datelor, etc.) exonerand astfel Biroul de Credit de orice raspundere cu privire la riscul informatic privind datele aflate in afara controlului sau operational.
5. Decizia de creditare se ia automat pe baza Raportului de Credit?
NU, Biroul de Credit nu poate decide acordarea sau neacordarea unui credit. Raportul de Credit cuprinde informaţii detaliate, actualizate şi reale, dar analiza făcută de fiecare participant pentru a decide acordarea unui credit se bazează şi pe alte informaţii.
6. Care este perioada de afişare a istoricului de plată în Raportul de Credit?
Intervalul de timp pentru care informaţiile aferente unui credit sunt afişate în Raportul de Credit este de 4 ani de la data ultimei actualizări transmise.
7. Poate Biroul de Credit să modifice datele despre o persoană fizică recenzată?
NU. Conform contractului cu participanţii, numai aceştia au dreptul de a modifica, în situaţii pe care le consideră justificate, datele pe care le-au transmis Biroului de Credit.
8. Dacă am avut în trecut o restanţă cu care am fost înregistrat la Biroul de Credit, şi ulterior am achitat-o, mai figurez în baza de date?
DA. În cazul în care un participant va cere acum un Raport de Credit pe numele dvs., acesta va conţine informaţia referitoare la faptul că la data respectivă aţi înregistrat o restanţă.
Contact:
S.C. Biroul de Credit S.A.
Adresa: Strada Sfânta Vineri nr.29, sector 3, Bucureşti, România
Capital social: 4.114.615,20 lei
Nr. Registrul Comerţului: J40/2176/16.02.2004
Cod fiscal: RO16140132
Tel: 021 3110267/ 021 3104260 – informatii despre eliberarea Situaţiei înscrierii la Biroul de Credit
021 3151017
E-mail: situatie@birouldecredit.ro – pentru eliberarea Situaţiei înscrierii la Biroul de Credit
office@birouldecredit.ro
Sursa datelor: site-ul Birouldecredit.ro