In ce conditii se poate inchide un cont la Intesa Sanpaolo Bank?

Conditiile de inchidere a unui cont de persoana fizica la Intesa Sanpaolo Bank, conform Conditiilor generale de afaceri persoane fizice:

20. ÎNCHIDEREA CONTURILOR

20.1.Închiderea unui cont curent poate fi iniţiată în orice moment de Client sau de către Bancă sau ca urmare a expirării termenului pentru care a fost deschis. Condiţia necesară care trebuie îndeplinită la închiderea unui cont curent este regularizarea prealabilă a tuturor obligaţiilor prezente și/sau viitoare ale Clientului faţă de Bancă, precum și a obligaţiilor asumate de Bancă pentru Client. La închiderea contului curent, se vor închide și toate celelalte conturi ale Clientului deschise la Bancă.

20.2.  Contul curent se poate închide la cererea scrisă a Clientului adresată Băncii, cu un preaviz de 30 zile. În situaţia în care Banca a emis pe numele Clientului un card de debit legat de contul curent al acestuia, contul curent nu poate fi închis decât după trecerea unui termen de 30 (treizeci) de zile de la returnarea cardului Băncii și regularizarea tuturor tranzacţiilor efectuate cu acest card.

20.3.  Banca poate închide un cont curent sau orice subcont al acestuia in condițiile prezentelor CGA fără nici o justificare, cu un preaviz de 2 (două) luni socotit de la data transmiterii către Client a comunicării scrise în acest sens, pentru orice tip de cont de plăți, in cazul contului de plăti cu servicii de baza, fiind obligatorie motivarea deciziei de incetare a relatiei, informand Clientul, dacă este cazul, și despre maniera în care va fi tratat soldul acestuia.

20.4.  Banca își rezervă dreptul de a închide din proprie iniţiativă, imediat și fără preaviz, contul curent al unui Client, de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenţia instanţei judecătorești și fără a fi necesară efectuarea unor formalităţi (pact comisoriu) în toate situaţiile în care Clientul încalcă una sau mai multe obligaţii contractuale faţă de Bancă, în baza unei simple notificări scrise comunicate de Bancă Clientului.

20.5 .În cazul neutilizării unui cont de plăți, timp de 6 (șase) luni (exceptându-se operaţiunile efectuate din iniţiativa Băncii) și în condiţiile unui sold mai mic de 5 (cinci) euro (sau echivalent în Lei), Banca poate închide aceste conturi cu un preaviz de două luni socotit de la data transmiterii către Client a unei comunicări scrise în acest sens, urmând ca, după efectuarea regularizărilor necesare, dacă contul curent respectiv are un sold pozitiv, Banca să trateze sumele respective în concordanţă cu instrucţiunile scrise date de Client.

20.6 .În cazul neutilizării unui cont de plăți cu servicii de bază timp de 24 (douăzeci și patru) luni (exceptându-se operaţiunile efectuate din iniţiativa Băncii), Banca poate închide aceste conturi cu un preaviz de două luni socotit de la data transmiterii către Client a unei comunicări scrise în acest sens, urmând ca, după efectuarea regularizărilor necesare, dacă contul curent respectiv are un sold pozitiv, Banca să trateze sumele respective în concordanţă cu instrucţiunile scrise date de Client

20.7 .În toate situaţiile, dacă în perioada de preaviz comunicată de Bancă în ceea ce privește închiderea contului, Banca nu primește nicio instrucţiune din partea Clientului privind modul de tratare a soldului contului curent vizat, Banca va transfera sumele în cauză într-un cont colector, unde le va contabiliza pe perioada stabilită de lege, sumele respective nefiind purtătoare de dobândă. In toate cazurile de inchidere a unui Cont, termenul in care Clientul va putea solicita restituirea sumelor care au reprezentat soldul creditor al respectivului Cont la data inchiderii acestuia, este termenul special de prescriptie care incepe sa curga de la data la care notificarea de inchidere a contului se considera primita de catre Client in conformitate cu prevederile articolului intitulat „Notificari” din cuprinsulprezentelor CGA.

20.8.Documentele depuse de Client la data deschiderii contului (curent etc.), la data actualizării datelor sale de identificare, cele depuse odată cu derularea operaţiunilor prin Bancă sau orice alte documente solicitate de Bancă, nu vor fi returnate Clientului la închiderea contului.

20.9. Prezentele CGA vor guverna relaţiile mutuale dintre Client și Bancă, chiar și după închiderea contului curent al Clientului.

Sursa: Condiţii Generale de Afaceri ale Băncii Comerciale Intesa Sanpaolo România S.A. – Persoane Fizice