Am initiat un transfer interbancar prin Banca Transilvania, cu optiunea urgent, pentru care am platit un comision de 18 lei, transfer care insa nu a fost efectuat nici dupa 24 de ore! Mai exact, plata am facut-o la ora 15,30, insa nu a ajuns in contul bancii in care am trimis banii in aceeasi zi, cum era normal, fiind vorba de o plata urgenta, ci abia a doua zi. Ulterior am aflat ca platile interbancare efectuate dupa ora 15 a unei zile se finalizeaza abia a doua zi, asadar banii ajung in contul altei banci abia ziua urmatoare. Intrebarea este: de ce m-a taxat Banca Transilvania cu un comision de urgenta pentru un serviciu care nu s-a efectuat? De ce exista optiunea transferului de urgenta si pentru platile initiate dupa ora 15, daca astfel de plati de urgenta nu se pot realiza?
Raspuns
Nu e deloc corect sa fiti taxat pentru un serviciu neonorat. Banca Transilvania ar fi trebuit sa va previna ca un astfel de serviciu, respectiv transfer de urgenta, nu se poate efectua dupa ora 15, ci abia a doua zi. In mod firesc nici nu ar trebui sa existe aceasta optiune, in cazul platilor initiate dupa ora 15.
Solicitati bancii sa va returneze comisionul.
E bine de stiut ca o plata interbancara are termen de realizare de o zi, ceea ce inseamna ca daca ati facut astazi o plata, banii ajung in contul celeilalte banci ziua urmatoare. Asta pentru ca Transfond, institutia prin care se opereaza platile dintre banci, are doar 3 sedinte zilnice de compesare a platilor: la 10,30, 13,30 si 16,30.
Daca doriti ca plata sa se faca in regim de urgenta, exista aceasta posibilitate, in schimbul comisionului de 18 lei. Asta inseamna ca plata se va face in maxim 2 ore, in aceeasi zi. Cu o conditie, insa: sa fie initiata cel tarziu la ora 15, conform regulilor Bancii Transilvania, astfel incat sa poata intra in ultima sedinta de procesare a Transfond.
Nu ezitati sa reveniti daca doriti ajutorul nostru in rezolvarea acestei probleme sau a altora in relatia cu bancile.