BRD m-a raportat la Biroul de Credit pentru o datorie la un cont neinchis, de care nu am fost informat. Ce pot sa fac?

Buna seara

Incep prin a va spune că nu cunosc foarte bine regulile băncilor și nu știu dacă în ceea că va voi descrie sunt vinovat și bun de plată sau nu…

In octombrie 2006 compania la care tocmai mă angajasem mi-a făcut un card la BRD și odată cu asta o descoperire de cont cu niște condiții avantajoase…
Cred că prin 2017 mi-am făcut un card ING și am mutat salariul la ei… Nu știu să verific data de la care am inceput colaborarea cu ING și nu cred că e relevanta…

Pe 7 nov. 2022 am primit un mesaj in care eram informat că am o restanță de peste 1110 de lei și că voi fi raportat la biroul de credit însă nu se semna în nici un fel (după cum puteți vedea în imaginea atașată) La sfârșitul lunii noiembrie am fost sunat de cineva din partea BRD care mi-a adus la cunoștință că am o restanță de plată, însă când am întrebat de unde a apărut suma, mi-a recomandat să mă adresez unei sucursale BRD
deoarece el nu poate vedea activitatea din cont…

Pe 9 Decembrie am primit un al doilea mesaj de la același număr necunoscut prin care eram înștiințat că am fost raportat în biroul de credit…
Am făcut o solicitare pe e-mail către BRD prin care am solicitat lămuriri despre această situație însă nu am primit nici un răspuns…
M-am adresat sucursalei BRD de lângă locul meu de muncă și mi-au spus că trebuie să merg in sucursala in care a fost deschis contul. In sucursala, mi s-a explicat că probabil atunci când mi-am achitat datoriile către BRD nu am solicitat și închiderea acestuia, motiv pentru care s-au perceput comisioane, iar tot ce pot face ei este sa ceară un extras de cont de la deschiderea contului și să mi-l de-a astfel încât să mă lămuresc singur de unde vine suma…

Pe data de 2 februarie am primit 100 de pagini de extras de cont in care însă nu se regăsește perioada 2010-2018 dar chiar și așa nu mă ajută cu nimic deoarece nu înțeleg de ce am ajuns sa am o datorie de 1181 de lei pentru un cont pe care eu nu l-am mai folosit de nici un fel și nu am primit nici o informare din partea băncii cu privire la starea contului sau daca acesta mai e activ…

Nu înțeleg nici de ce nu am fost contactat pentru a lămuri situația înainte de a fi raportat în biroul de credit…
Puteți să mă ajutați macar cu un sfat pertinent în situația dată? Ce trebuie sa fac eu acum??? Plătesc cei 1181 de lei pentru că așa vrea un calculator de la BRD sau exista vreo altă posibilitate?

Va mulțumesc anticipat pentru răspuns!


Raspuns

Stimate domn,

Din cele relatate de dumneavoastra, sunt cel putin doua probleme pe care le puteti reclama la BRD, si anume:

  1. Faptul ca pana acum, timp de peste 5 ani, nu ati fost anuntat ca nu a fost inchis cardul si ca BRD calculeaza comisioane pentru administrare cont, precum si dobanda pentru descoperit neautorizat de cont, dupa cum rezulta din documentele primite de la banca.

    In mod normal, un cont/card nefolosit ar trebui inactivat de banca, dupa o perioada de cateva luni in care nu l-ati folosit. De asemenea, BRD ar fi trebuit sa va contacteze in vederea inchiderii sau prelungirii contului. De asemenea, BRD este obligata sa va trimita lunar un extras de cont, daca acel cont a ramas activ, ceea ce, din ce spuneti, nu s-a intamplat.

  2. Mesajele primite de la BRD, dupa mai multi ani in care nu ati fost contactat, nu par a veni din partea bancii, dat fiind ca nu sunt semnate, conform fotografiilor trimise, ceea ce v-a facut, pe buna dreptate, sa intrebati „cine sunteti?”. Faptul ca nu ati primit raspuns la mesaj, dar in schimb ati fost raportat la Biroul de Credit, este o alta problema a bancii.
comisioane cont neinchis brd
comisioane cont neinchis brd

De aceea, sfatul meu este sa trimiteti la BRD o reclamatie cu privire la cele semnalate, in care sa solicitati anularea datoriilor si stergerea din Biroul de Credit, dat fiind ca ambele au aparut ca urmare a neinformarii adecvate a dumneavoastra, in special pentru ca nu ati primit extrasul lunar de cont, in care ati fi putut vedea situatia datoriilor pe care le aveti de platit la banca.

Puteti face o reclamatie la BRD la numarul de telefon +4 021 302 6163, prin e-mail, la adresa mybrdcontact@brd.ro, prin completarea unui formular de pe site-ul BRD.ro, la acest link, sau la orice agentie BRD. Vedeti aici procedura de administrare a reclamatiilor la BRD.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul la reclamatie primit de la BRD, pentru a va ajuta sa rezolvati problema cu banca.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

7 raspunsuri la “BRD m-a raportat la Biroul de Credit pentru o datorie la un cont neinchis, de care nu am fost informat. Ce pot sa fac?

  1. Viorel

    Buna seara

    Am făcut o reclamație pe 15 februarie conform discuției însă nu am primit decât un număr de înregistrare! De asemenea mai am o solicitare către BRD din decembrie pentru a clarifica situația la care am primit doar un Nr de înregistrare!!!

    In continuare BRD, departamentul de recuperari, mă asaltează la fiecare doua săptămâni cu telefon pentru a mă întreba când achit datoria și-mi atrag atenția că se va proceda la poprirea conturilor…

    Care ar fi următorul pas in vederea remedierea acestei situații???

    Va mulțumesc anticipat!

    Reply
    1. Vasile Coman Post author

      Daca BRD nu v-a raspuns la reclamatie, sfatul meu este sa va adresati la CSALB, pe site-ul CSALB.ro, pentru solutionarea pe cale amiabila a litigiului cu banca.

      Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul primit de la CSALB.

      Reply
    1. Viorel

      Nu am mai primit un extras lunar sau e-mailuri de nici nu mai îmi aduc aminte, am același număr de telefon din 2002… Și mai am avut și doua abonamente lunare la niste servicii pe care nu le-am mai utilizat de mult..

      Reply
    1. Andrei Viorel

      Salut! BRD nu a venit cu nici un răspuns la reclamația mea cu privire la situația prezentată! Care este următorul pas?

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 + 3 =