Brexitul (iesirea Angliei din Uniunea Europeana) din 1 ianuarie 2020 inseamna comisioane bancare mai mari pentru romanii care fac transferuri de bani catre conturi din aceasta tara sau care folosesc carduri pentru retrageri de numerar.
Asta pentru ca regulile SEPA (zona unica de plati in euro) impuse de UE presupune ca se aplica aceleasi comisioane pentru conturi si carduri bancare in toate tarile UE ca cele existente in tara natala.
Mai exact, comisioanele platite de romani pentru transferuri bancare si operatiuni cu carduri la bancile si bancomatele din Romania sunt identice cu cele aferente platilor si utilizarii cardurilor in orice alta tara din UE.
De exemplu, detinatorul unui card de debit emis de BRD plateste pentru retragerile de numerar de la bancomatele altor banci din Romania un comision de 1% din suma retrasa, plus 7 lei, acelasi comision fiind valabil si daca retrage bani, in euro, din orice alta tara UE, de exemplu din Franta sau Anglia.
Numai ca, din 2021, dat fiind ca Anglia nu mai face parte din UE, comisionul pentru retragerile de bani din aceasta tara, cu un card de debit BRD, va fi mai mari, respectiv 1,5% plus 10 lei.
Comisionul pentru retrageri de numerar de pe card in Anglia sau alte tari din afara UE poate fi si mai mare, de exemplu 2% plus 10 lei, cu un card Libra Bank.
Unele banci, precum Banca Transilvania, ING sau Raiffeisen au acelasi comision si pentru tarile extra-comunicare ca si pentru cele din spatiul UE. (vezi tabelul)
Comisioane mai mari pentru transferuri de bani in Anglia
Comisioanele pentru platile in lire catre Marea Britanie vor fi, din 2021, mult mai costisitoare decat pana acum.
De exemplu, daca un client al Libra Bank nu platea pana acum niciun comision pentru un transfer catre Marea Britanie, din 1 ianuarie 2021 comisionul de achitat va fi 0,12% din suma transferata, plus 5 euro.
Iar acesta este unul dintre cele mai mici comisioane. In general, o plata catre Anglia este tarifata de bancile romanesti cu minim 10 euro, procentul mediu al comisionului fiind de 0,15% din suma transferata.
Unele banci, precum BRD, au anuntat ca nu majoreaza comisioanele pentru platile catre Marea Britanie.