Care sunt bancile cu cele mai mici dobanzi pentru refinantarea unui credit de nevoi personale?

dobanzi-refinantare-credite-nevoi-personale

Cateva banci isi promoveaza in prezent creditele pentru refinantarea altor imprumuturi de nevoi personale de la alte banci, cu dobanzi mai mici, astfel incat rata lunara sa fie mai mica sau se poate obtine o suma suplimentara de bani.

Printre bancile care deruleaza in prezent promotii la creditele de refinantare sunt Banca Romaneasca, BRD sau Raiffeisen Bank, ultimele doua recurgand la publicitate inselatoare, afisand dobanzi valabile doar in conditii speciale, precum incasarea salariului intr-un cont la banca.

Banca Romaneasca are cele mai mici dobanzi standard (fara conditii suplimentarea, precum incasarea salariului intr-un cont al bancii sau la pachet cu alte produse) la creditele de refinantare dintre cele 15 banci romanesti care ofera astfel de imprumuturi, atat pentru varianta cu dobanda fixa, cat si pentru cea cu dobanda variabila, conform clasamentului intocmit de Bancherul.ro si Calculatordecredite.ro.

Astfel, la creditul de refinantare cu dobanda variabila, nivelul acesteia este 8,16%, format dintr-o marja fixa de 5,5% plus Indicele de Referinta pentru Creditele Consumatorilor (IRCC), de 2,66% in prezent.

Dobanda practicata de Banca Romaneasca este inca o data mai mica decat cea de la Unicredit, care are o marja fixa de 11,33% plus IRCC, cea mai mare dintre bancile analizate.

Alpha Bank si Garanti Bank se mai afla intre primele trei banci cu cele mai mici dobanzi pentru creditele de refinantare, cu Dobanzi Anuale Efective (DAE), indicatorul pentru costul total al unui imprumut, de 11,27% si 11,35%, in cazul unui credit in valoare de 23.000 de lei pe 5 ani. (vezi foto)

DAE medie pentru creditele de refinantare este 12,82%, nivel in jurul carui se regasesc imprumuturile oferite de mai multe banci: CEC Bank, Patria Bank, Banca Transilvania, Garanti Bank, BRD si Idea Bank.

Raiffeisen Bank se afla printre bancile cu cele mai mari dobanzi, cu DAE de 13,59%, alaturi de BCR (14,50%), First Bank (15,12%), OTP Bank (15,44%) si Unicredit (17,11%).

Cat se castiga la refinantarea unui credit

Sa presupunem ca facem refinantarea creditului cu cea mai mare DAE, a Unicredit, de 17,11%, la cea mai ieftina banca din prezent, Banca Romaneasca, unde DAE este de doar 8,76%.

Rata lunara la un credit in valoare de 23.000 de lei pe 5 ani la Unicredit este 552 de lei, in timp ce la creditul de la Banca Romaneasca, rata este 471 lei, deci cu 81 de lei mai putin in fiecare luna.

Pe parcursul celor 60 de luni (5 ani), castigul obtinut este de aproape 5.000 de lei, mai exact 4.860 de lei.

Sursa: Bancherul.ro