Buna ziua! Am realizat un transfer din contul de revolut in contul ing, astăzi in jurul orei 10 dar nici acum (ora 12:15) nu au intrat banii. De-obicei când făceam transfer din revolut in bcr banii intrau imediat, maxim un minut.
Raspuns
Stimate domn,
Banii de la Revolut ar trebui sa ajunga in cursul zilei de astazi in contul ING.
Durata transferului depinde de moneda in care a fost efectuat si de tipul transferului.
Astfel, transferurile in lei, intre doua conturi in lei (Revolut-ING), dureaza maxim doua zile, in functie de ora la care au fost facute. Daca au fost facute in prima parte a zilei, banii ajung la cealalta banca in aceeasi zi.
Daca plata s-a facut spre finalul zilei, banii ajung a doua zi.
Daca transferul este in euro, de tip SEPA, atunci banii ajung a doua zi cel tarziu in contul in euro al altei banci, din Romania sau din oricare alta tara europeana membra UE.
In cazul transferurilor internationale in ale valute, precum GBP (lire sterline), dolari americani (USD), durata transferului este mai mare, intrucat se proceseaza prin sistemul SWIFT.
Conform informatiilor publicate de Revolut, durata acestor transferuri internationale prin SWIFT este de pana la 5 zile.
Iata ce spune Revolut:
„Transferurile SEPA pot dura până la 2 zile lucrătoare.
Transferurile SWIFT durează, de obicei, până la 5 zile lucrătoare.
Transfer în EUR către un cont bancar din SEPA:
De obicei, durează câteva secunde, dar pot dura până la 2 zile lucrătoare dacă banca beneficiarului nu acceptă plăți instantanee. Pentru acest tip de transfer, va fi folosit contul tău local în EUR.
Transferuri internaționale:
În cazul transferurilor internaționale prin rețeaua SWIFT, de obicei durează până la 5 zile lucrătoare să ajungă banii în contul destinatarului. Sigur, pot exista și cazuri excepționale în care un transfer bancar poate dura puțin mai mult decât de obicei. Cauzele pot include băncile care nu procesează plăți în weekend și sărbători legale, un timp mai lung necesar pentru creditarea fondurilor, date de transfer incorecte sau verificări legale efectuate de banca destinatară.”
Va rog sa reveniti la mine daca sunt probleme cu transferul bancar de la Revolut la ING.
Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
De vineri mia fost transferat de pe un card revolut de Belgia pe card ING de Romania și nu au intrat nici azi luni e ora 18
Conform Revolut, durata transferurilor internationale poate dura pana la 5 zile.