Cat imi poate opri din pensia de invaliditate, daca nu platesc ratele la credite?

„Buna ziua am o pensie de invaliditate de gradul 2 de 1551 RON si indemnizate sociala de la DGASPC de 449 de lei, 2000 de lei in total si rate la 4 IFNuri de 1350 pe luna pe care as vrea sa nu le mai platesc deoarece nu ma ajung cu banii pe iarna. Cat va fi poprirea % daca ma decid sa nu mai platesc ratele?”


Raspuns

Stimate domn,

Nu se poate pune poprire pe pensia de invaliditate, este ilegal, potrivit Codului de Procedura Civila, fiind vorba de o indemnizatie cu destinatie speciala.

Conform legii (Codul de procedura civila), nu se poate pune poprire pe anumite tipuri de venituri, precum:

  • Diurna, norma de hrana, indemnizatie de hrana TBC (cum este cazul dumneavoastra);
  • Venituri cu caracter social (ex: somaj, alocatii pentru copii, indemnizatii de handicap, burse de studii);
  • Fonduri europene, subventii APIA;
  • Orice alte tipuri de indemnizatii cu destinatie speciala, adica destinate unui anumit scop.

Articolul 729, aliniatul 7 din Codul de Procedura Civila prevede urmatoarele:

„Alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.”

Cu toate acestea, sfatul meu este sa nu intrerupeti plata ratelor la credite, ci sa trimiteti IFN-urilor, in scris, cereri pentru restructurarea creditelor, in vederea achitarii datoriilor in functie de posibilitatile financiare.

Restructurarea creditelor presupune reducerea ratelor lunare, prin scaderea dobanzii/anularea unor comisioane, diminuarea datoriei, amanarea platii ratelor.

Chiar daca este interzisa poprirea indemnizatiei de handicap, IFN-urile ar putea declansa executarea silita prin poprire, iar ulterior veti fi nevoit sa contestati in instanta de judecata executarea silita, altfel vi se poate retine pana la jumatate din indemnizatie.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsurile la cererile de restructurare a creditelor trimise IFN-urilor.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + = 6