Educatie financiara

Stimata doamna,

În Monitorul Oficial din 29 iulie 2022 au aparut normele de aplicare a OUG 90/2022 privind amanarea ratelor la creditele de la banci si IFN-uri, precum si Ordinul BNR (Banca Națională a României) privind raportarea de către bănci și IFN-uri a ratelor amânate la credite, conform OUG 90/2022.

Vezi aici normele de aplicare a OUG 90/2022.

Vezi aici Ordinul BNR privin raportarea amanarii ratelor la credite.

OUG 90/2022 privind amânarea ratelor la credite prevede urmatoarele, la articolul 3:

„(1) Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor de principal, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, pe hârtie sau prin mijloace electronice de comunicare, la datele de contact stipulate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, cel mai târziu în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care devin aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență conform art. 7.

(2) Solicitarea trebuie însoțită de declarațiile pe propria răspundere prevăzute la art. 6 și de acordul codebitorilor, garanților și fideiusorilor, după caz. În cazul creditelor acordate cu garanții guvernamentale, acordul statului este implicit.”

Art. 7 din OUG 90/2022 prevede urmatoarele:

„Banca Națională a României emite reglementări privind modalitatea, periodicitatea și formularele de raportare a creditelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.”

Si normele de aplicare a OUG 90/2022 arata urmatoarele:

„Poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor de capital, dobânzilor, și comisioanelor aferente creditului debitorul afectat financiar direct sau indirect de situația gravă generată de criza energetică și de războiul dintre Rusia și Ucraina, sub condiția transmiterii solicitării către creditor cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data publicării reglementărilor emise de către Banca Națională a României, prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022.”

Asadar, cererile pentru amanarea ratelor la credite se pot depune intr-un termen de 30 de zile din momentul intrarii in vigoare a Ordinului BNR, adica din 29 iulie 2022, cand a fost publicat in Monitorul Oficial.

Ceea ce inseamna ca data limita pana la care se pot depune la banci si IFN-uri cererile de amanare a ratelor la credite este 28 august 2022, inclusiv.

Trebuie sa mai aveti in vedere ca potrivit OUG 90/2022, „pentru solicitările aprobate, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data aprobării.”

Ceea ce inseamna ca nu trebuie sa inregistrati restante la credite pana la aprobarea cererii de amanare a ratelor.

Atentie! Daca luati decizia de a amana ratele la credit, trebuie sa fiti atent la cel putin 2 lucruri:

1. Rata va fi mai mare dupa perioada de amanare (vezi aici detalii)

2. Amanarea ratelor se raporteaza la Biroul de Credit, ceea ce v-ar putea afecta, in viitor, capacitatea de obtinere a unui nou imprumut sau a unui refinantari

Va rog sa reveniti la mine daca aveti probleme cu amanarea ratelor la credite.

Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
0723292899
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

Intr-adevar, termenul de 30 de zile pentru solutionarea unei probleme urgente, precum nealimentarea contului cu banii depusi in bancomat, este prea mare.

O astfel de problema ar trebui rezolvata in cel mult o zi, pentru a putea beneficia de banii dumneavoastra depusi in banca.

Am trimis la Unicredit reclamatia dumneavoastra, iar raspunsul bancii este urmatorul:

„Termenul de 30 zile maxim comunicat este unul general pentru diverse solicitari adresate Bancii, agreat prin Conditiile Generale de Utilizare care guverneaza relatia contractuala client-banca.

Acest termen maxim variaza in functie de complexitatea solicitarii.

Clientii pot apela Info Center pentru a li se comunica stadiul solicitarilor lor (+40 21 200 2020 apel tarif normal in reteaua fixa Orange Romania Communications; *2020 apel tarif normal in retelele mobile Orange, RCS&RDS, Telekom Mobile, Vodafone; EMAIL – INFOCENTER@UNICREDIT.RO

Unicredit

Asadar, sfatul meu este este sa luati legatura cu Unicredit si sa intrebati care este stadiul rezolvarii reclamatiei dumneavoastra privind nefunctionarea automatului la care ati depus bani.

Va rog sa reventi la mine cu raspunsul Unicredit.

Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
0723292899
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

Conform OUG 90/2022 privind amanarea ratelor la credite, una dintre conditii este aceea de a nu fi inregistrat restante in ultimele 6 luni.

Iata prevederile normelor de aplicare a OUG 90/2022:

„Condiții privind creditele acordate în cadrul programului „Prima casă”/„Noua casă”

Art. 4. — Rambursarea ratelor, dobânzilor și comisioanelor scadente poate fi suspendată o singură dată, numai pentru
creditele acordate în cadrul programului „Prima casă”/„Noua casă”, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au fost acordate până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv;

b) data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei aprobării de către creditor a solicitării suspendării obligațiilor de plată;

c) nu au înregistrat restanțe în ultimele 6 luni de la data solicitării suspendării obligației de plată și nu înregistrează restanțe nici la data solicitării de suspendare a obligațiilor de plată.

Norme de aplicare OUG 90/2022

Nici OUG 90/2022 nici normele de aplicare a OUG 90/2022 nu dau definitia restantei.

Definitia restantei data de Autoritatea Bancara Europeana (ABE), institutia la care bancile romanesti trebuie sa se raporteze, conform normelor europene, este urmatoarea: „în cazul în care orice sumă datorată reprezentând principal, dobândă sau comision nu a fost plătită până la data scadentă, instituțiile ar trebui să recunoască acest lucru drept obligație din credite restantă.” (Ghid privind aplicarea definitiei starii de nerambursare, în temeiul articolului 178 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013).

Asadar, se considera restanta orice zi de intarziere peste data scadenta a ratei lunare.

Restantele la Biroul de Credit se raporteaza in cazul intarzierilor mai mari de 30 de zile.

In concluzie, banca ar putea sa va refuze cererea de amanare a ratelor la credite, daca pe parcursul ultimelor 6 luni ati avut restante chiar si de o zi la plata ratelor la credite.

Va rog sa reveniti la mine daca intampinati probleme cu amanarea ratelor la credite, conform OUG 90/2022.

Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
0723292899
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimata doamna,

Normele de aplicare a OUG 90/2022 arata urmatoarele:

„Poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor de capital, dobânzilor, și comisioanelor aferente creditului debitorul afectat financiar direct sau indirect de situația gravă generată de criza energetică și de războiul dintre Rusia și Ucraina, sub condiția transmiterii solicitării către creditor cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data publicării reglementărilor emise de către Banca Națională a României, prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022.” (Vezi aici normele de aplicare a OUG 90/2022)

Asadar, cererile pentru amanarea ratelor la credite se pot depune intr-un termen de 30 de zile din momentul intrarii in vigoare a Ordinului BNR, adica din 29 iulie 2022, cand Ordinul a fost publicat in Monitorul Oficial.

Ceea ce inseamna ca data limita pana la care se pot depune la banci si IFN-uri cererile de amanare a ratelor la credite este 28 august 2022, inclusiv.

In concluzie, legea nu prevede cu claritate din ce moment se pot depune cererile, ci doar care se termenul limita: „cel mai tarziu in termen de 30 de zile de la data publicarii Ordinului BNR”.

Din punctul meu de vedere, sunt valabile si cererile depuse la banca inainte de aparitia normelor de aplicare a OUG 90/2022 si a Ordinului BNR, in Monitorul Oficial din 29 iulie.

Cu toate acestea, pentru evitarea unor probleme, va recomand sa depuneti inca o data cererea de amanare a ratelor, in perioada 29 iulie-28 august 2022.

Trebuie sa mai aveti in vedere ca potrivit OUG 90/2022, „pentru solicitările aprobate, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data aprobării.”

Ceea ce inseamna ca nu trebuie sa inregistrati restante la credite pana la aprobarea cererii de amanare a ratelor.

Atentie! Daca luati decizia de a amana ratele la credit, trebuie sa fiti atent la cel putin 2 lucruri:

1. Rata va fi mai mare dupa perioada de amanare (vezi aici detalii)

2. Amanarea ratelor se raporteaza la Biroul de Credit, ceea ce v-ar putea afecta, in viitor, capacitatea de obtinere a unui nou imprumut sau a unui refinantari

Va rog sa reveniti la mine daca aveti probleme cu amanarea ratelor la credite.

Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
0723292899
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

În Monitorul Oficial din 29 iulie 2022 au aparut normele de aplicare a OUG 90/2022 privind amanarea ratelor la creditele de la banci si IFN-uri, precum si Ordinul BNR (Banca Națională a României) privind raportarea de către bănci și IFN-uri a ratelor amânate la credite, conform OUG 90/2022.

Vezi aici normele de aplicare a OUG 90/2022.

Vezi aici Ordinul BNR privin raportarea amanarii ratelor la credite.

OUG 90/2022 privind amânarea ratelor la credite prevede urmatoarele, la articolul 3:

„(1) Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor de principal, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, pe hârtie sau prin mijloace electronice de comunicare, la datele de contact stipulate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, cel mai târziu în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care devin aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență conform art. 7.

(2) Solicitarea trebuie însoțită de declarațiile pe propria răspundere prevăzute la art. 6 și de acordul codebitorilor, garanților și fideiusorilor, după caz. În cazul creditelor acordate cu garanții guvernamentale, acordul statului este implicit.”

Art. 7 din OUG 90/2022 prevede urmatoarele:

„Banca Națională a României emite reglementări privind modalitatea, periodicitatea și formularele de raportare a creditelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.”

Si normele de aplicare a OUG 90/2022 arata urmatoarele:

„Poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor de capital, dobânzilor, și comisioanelor aferente creditului debitorul afectat financiar direct sau indirect de situația gravă generată de criza energetică și de războiul dintre Rusia și Ucraina, sub condiția transmiterii solicitării către creditor cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data publicării reglementărilor emise de către Banca Națională a României, prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022.”

Asadar, cererile pentru amanarea ratelor la credite se pot depune intr-un termen de 30 de zile din momentul intrarii in vigoare a Ordinului BNR, adica din 29 iulie 2022, cand a fost publicat in Monitorul Oficial.

Ceea ce inseamna ca data limita pana la care se pot depune la banci si IFN-uri cererile de amanare a ratelor la credite este 28 august 2022, inclusiv.

Trebuie sa mai aveti in vedere ca potrivit OUG 90/2022, „pentru solicitările aprobate, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data aprobării.”

Ceea ce inseamna ca nu trebuie sa inregistrati restante la credite pana la aprobarea cererii de amanare a ratelor.

Atentie! Daca luati decizia de a amana ratele la credit, trebuie sa fiti atent la cel putin 2 lucruri:

1. Rata va fi mai mare dupa perioada de amanare (vezi aici detalii)

2. Amanarea ratelor se raporteaza la Biroul de Credit, ceea ce v-ar putea afecta, in viitor, capacitatea de obtinere a unui nou imprumut sau a unui refinantari

Va rog sa reveniti la mine daca aveti probleme cu amanarea ratelor la credite.

Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
0723292899
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

Sunt doua aspecte reclamate de dumneavoastra:

1. refuzul BCR de a va aproba schimbarea dobanzii din ROBOR in IRCC si

2. problema cesterii ratei la credit si pericolul de a nu mai putea plati rata si de a pierde casa.

Va raspund pe rand la cele doua chestiuni, astfel:

1. Legea (OUG 19/2019) prevede ca schimbarea ROBOR cu IRCC este posibila si la creditele mai vechi de 2019.

Legea prin care s-a introdus indicele IRCC (OUG 19/2019) prevede, la articolul 11 (XI), aliniatul (2), ca acest indice se poate aplica si creditelor mai vechi in derulare, cu indicele ROBOR, la cererile consumatorilor, cu acordul partilor, printr-un act aditional la contractul de credit.

Iata prevederile OUG 19/2019:

Articolul XI

(1) Prevederile art. II și III (privind introducerea IRCC n.r.) intră în vigoare la data de 2 mai 2019 și se aplică creditelor acordate consumatorilor după această dată, precum și refinanțării creditelor acordate consumatorilor aflate în derulare la această dată.

(2) Prevederile art. II și III se pot aplica și contractelor aflate în derulare la data prevăzută la alin. (1) cu acordul părților formalizat prin act adițional la contractul de credit.

(3) La cererile formulate de consumatori pentru refinanțarea creditelor în derulare sau pentru modificarea contractelor în derulare, instituțiile bancare răspund în termen de maximum 60 de zile de la data solicitării formulate de aceștia.

OUG 19/2019

2. Problema cresterii dobanzilor si pericolul ajungerii in situatia de a nu mai putea plati rata nu se rezolva prin trecerea de la ROBOR la IRCC, din simplul motiv ca si IRCC va creste, la fel ca ROBOR, dar cu o intarziere de 6 luni, aproape de nivelul ROBOR, daca nu chiar la nivelul acestuia. Datele mai vechi arata ca diferenta dintre ROBOR si IRCC este de doar o jumatate de punct procentual.

In consecinta, pentru evitarea problemei neplatii ratelor la credit, din cauza cresterii dobanzii, trebuie sa aplelati la o solutie pe care sa o gasiti impreuna cu banca.

Legea obliga bancile si IFN-urile sa-si ajute clientii aflati in pericolul de a nu-si putea achita ratele.

OUG 52/2016 privind contractele de credit pentru bunuri imobile obliga banca sa ofere clientului cu credit „solutii corespunzatoare pentru achitarea debitului, chiar daca nu sunt inregistrate restante, insa consumatorul face dovada unei situatii dificile sau a iminentei neplatii”.

Articolul 50 din OUG 52/2016 prevede urmatoarele:

„(1) Creditorul depune diligenţe pentru a preveni declararea scadenţei anticipate, iniţierea procedurilor de executare silită a consumatorilor ori vânzarea debitelor restante către entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.

(2) Creditorul trebuie să facă dovada că a depus diligenţele necesare în vederea evitării iniţierii procedurilor prevăzute la alin. (1).

(3) În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), cel mai târziu după înregistrarea unui număr de 60 de zile consecutive restanţă de către consumator, creditorul va depune diligenţele necesare pentru a transmite în scris consumatorului soluţii corespunzătoare pentru achitarea debitului, pe baza informaţiilor primite de la consumator privind situaţia sa.

(4) Oricând pe parcursul relaţiei contractuale, la solicitarea consumatorului, creditorul oferă acestuia soluţii corespunzătoare pentru achitarea debitului, chiar dacă nu sunt înregistrate restanţe, însă consumatorul face dovada unei situaţii dificile sau a iminenţei neplăţii.”

OUG 52/2016

De asemenea, legea obliga bancile si IFN-urile ca in cazul cresterii dobanzii la credit cu cel putin doua puncte procentuale, sa ofere in scris clientilor solutii pentru evitarea acumularii restantelor la plata ratelor:

Articolul 52 din OUG 52/2016 prevede:

„(1) În cazul imposibilităţii consumatorilor de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale ca urmare a majorării dobânzii cu cel puţin două puncte procentuale raportat la momentul încheierii contractului, creditorul depune toate diligenţele pentru a transmite în scris consumatorului soluţii în raport cu veniturile actuale ale consumatorului, astfel cum rezultă acestea din documentele justificative. Părţile agreează propunerea prin act adiţional ce va fi valabil până la dispariţia cauzei, dar nu mai mult de 12 luni.

(2) Consumatorii notifică creditorilor faptul că se află în imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor contractuale ca urmare a majorării dobânzii creditului şi depun documente justificative în acest sens.

(3) Creditorul evaluează bonitatea consumatorului într-un termen de cel mult 10 zile calendaristice de la primirea notificării.”

OUG 52/2016

Iata care sunt solutiile pe care le poate oferi banca, conform art. 48 din OUG 52:

„(1) Creditorul, respectiv entitatea care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe trebuie să ţină cont de circumstanţele individuale ale consumatorului, de interesele şi drepturile consumatorului, precum şi de capacitatea de rambursare a acestuia atunci când oferă soluţii.

(2) Soluţiile oferite de creditor pot include:

a) refinanţarea totală sau parţială a contractului de credit utilizând una din ofertele curente ale creditorului;
b) prelungirea duratei contractului de credit;
c) schimbarea tipului contractului de credit;
d) amânarea plăţii sumei totale sau parţiale a ratei de rambursare pentru o perioadă;
e) schimbarea ratei dobânzii;
f) oferirea unei perioade fără plăţi;
g) reducerea pe perioade scurte a ratei;
h) consolidarea mai multor credite care poate oferi un termen mai lung de creditare şi o rata mai mică;
i) rescadenţarea ratelor;
j) reeşalonarea ratelor;
k) conversia creditelor.”

OUG 52/2016

Asadar, in baza prevederilor legale descrise mai sus, sfatul meu este sa faceti la BCR o cerere in care sa solicitati: 

1) schimbarea indicelui ROBOR cu IRCC
2) gasirea uneia sau mai multor solutii pentru evitarea restantelor la credit.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul primit de la BCR.

Cu stima,

Vasile Pop-Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

Stimata doamna,

Da, puteti scoate bani de la bancomatele din Romania de pe cardul Santander Debito.

Cardul Stantander Debito este un card de debit tip Mastercard (vezi foto), nu Visa, insa si cardurile Mastercard, la fel ca cele Visa, se pot folosi oriunde in lume, la bancomate, POS-urile magazinelor sau pe site-urile magazinelor online.

Trebuie sa aveti in vedere ca pentru retragerile de numerar la bancomate veti plati comisioanele stabilite de Santander, indiferent de ATM-ul de la care retrageti banii.

De asemenea, trebuie sa fiti atenta si la cursul de schimb valuar practicat de fiecare bancomat, la conversia valutara dinamica (Dynamic Currency Conversion – DCC).

Va rog sa reveniti la mine daca aveti probleme cu utilizarea cardului Santander Debito in Romania.

Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Bancherul.ro
0723292899
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimata doamna,

Credit Europe Bank ar fi trebuit sa va accepte cererea de modificare a dobanzii variabile raportate la ROBOR pentru creditul ipotecar, dat fiind ca ROBOR a crescut foarte mult in ultima perioada si aveti probleme cu plata ratelor.

Bancile si IFN-urile sunt obligate de lege (OUG 52/2016 privind contractele de credit pentru bunuri imobile) sa ofere clientilor solutii in cazul cresterii dobanzii si daca beneficiarul creditului are dificultati sa achite ratele.

Respectivele solutii includ si schimbarea ratei dobanzii la credit.

Articolul 52 din OUG 52/2016 prevede:

„(1) În cazul imposibilităţii consumatorilor de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale ca urmare a majorării dobânzii cu cel puţin două puncte procentuale raportat la momentul încheierii contractului, creditorul depune toate diligenţele pentru a transmite în scris consumatorului soluţii în raport cu veniturile actuale ale consumatorului, astfel cum rezultă acestea din documentele justificative. Părţile agreează propunerea prin act adiţional ce va fi valabil până la dispariţia cauzei, dar nu mai mult de 12 luni.
(2) Consumatorii notifică creditorilor faptul că se află în imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor contractuale ca urmare a majorării dobânzii creditului şi depun documente justificative în acest sens.
(3) Creditorul evaluează bonitatea consumatorului într-un termen de cel mult 10 zile calendaristice de la primirea notificării.”

OUG 52/2016

Articolul 48 din OUG 52/2016 arata:

„(1) Creditorul, respectiv entitatea care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe trebuie să ţină cont de circumstanţele individuale ale consumatorului, de interesele şi drepturile consumatorului, precum şi de capacitatea de rambursare a acestuia atunci când oferă soluţii.

(2) Soluţiile oferite de creditor pot include:
a) refinanţarea totală sau parţială a contractului de credit utilizând una din ofertele curente ale creditorului;
b) prelungirea duratei contractului de credit;
c) schimbarea tipului contractului de credit;
d) amânarea plăţii sumei totale sau parţiale a ratei de rambursare pentru o perioadă;
e) schimbarea ratei dobânzii;
f) oferirea unei perioade fără plăţi;
g) reducerea pe perioade scurte a ratei;
h) consolidarea mai multor credite care poate oferi un termen mai lung de creditare şi o rata mai mică;
i) rescadenţarea ratelor;
j) reeşalonarea ratelor;
k) conversia creditelor.”

OUG 52/2016

OUG 52/2016 obliga banca sa ofere clientului cu credit „solutii corespunzatoare pentru achitarea debitului, chiar daca nu sunt inregistrate restante, insa consumatorul face dovada unei situatii dificile sau a iminentei neplatii”.

Articolul 50 din OUG 52/2016 prevede urmatoarele:

„(1) Creditorul depune diligenţe pentru a preveni declararea scadenţei anticipate, iniţierea procedurilor de executare silită a consumatorilor ori vânzarea debitelor restante către entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.
(2) Creditorul trebuie să facă dovada că a depus diligenţele necesare în vederea evitării iniţierii procedurilor prevăzute la alin. (1).
(3) În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), cel mai târziu după înregistrarea unui număr de 60 de zile consecutive restanţă de către consumator, creditorul va depune diligenţele necesare pentru a transmite în scris consumatorului soluţii corespunzătoare pentru achitarea debitului, pe baza informaţiilor primite de la consumator privind situaţia sa.
(4) Oricând pe parcursul relaţiei contractuale, la solicitarea consumatorului, creditorul oferă acestuia soluţii corespunzătoare pentru achitarea debitului, chiar dacă nu sunt înregistrate restanţe, însă consumatorul face dovada unei situaţii dificile sau a iminenţei neplăţii.

OUG 52/2016

Asadar, sfatul meu este sa trimiteti la Credit Europe Bank o cerere pentru oferirea unor solutii de rambursare a creditului, in conditiile cresterii dobanzii si situatia dificila in care va aflati, conform prevederilor OUG 52/2016.

Cererea catre Credit Europe Bank o puteti face prin e-mail, la adresa office@crediteurope.ro sau prin completarea formularului de pe site-ul bancii, crediteurope.ro, la acest link.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul primit de la Credit Europe Bank.

Cu stima,

Vasile Pop-Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

Stimata doamna,

Firma de recuperare creante Veraltis Asset Management nu are inca un site oficial, cu date de contact, insa puteti lua legatura cu aceasta prin intermediul B2Kapital, de care apartine.

Iata datele de contact ale B2Kapital, pentru a lua legatura cu Veraltis (vezi si foto):

B2KAPITAL PORTFOLIO MANAGEMENT SRL

Str Buzești, nr. 85, etaj 7, Sector 1, București

Telefoane: 0372391790 sau 0372391773

Adresa de email: office@b2kapital.ro

Veraltis Asset Management este inscrisa in lista firmelor de recuperare creante de la ANPC, ca reprezentanta a Ultimo Potfolio Investment (Luxenbourg) SA. 

Fosta reprezentanta a Ultimo Portfolio a fost Debt Collection Agency, care a fost radiata, fiind inlocuita cu Veraltis.

Va rog sa reveniti la mine daca intampinati probleme cu firma de recuperare Veraltis Asset Management.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimata doamna,

Am transmis la Raiffeisen Bank reclamatia dumneavoastra privind activarea aplicatiei Smart Token, iar raspunsul primit este urmatorul:

„Istoric vorbind, in cazurile similare identificate pana in acest moment problema era legata de operatorul de telefonie mobila, deoarece unii nu accepta mesaje de la numere scurte.

In aceste cazuri rugam clientul sa contacteze operatorul pentru a rezolva situatia, deoarece de la noi pleaca SMS-urile. Nu exista limitari privind tari/continente 🙂.

In cazul acesta particular, trebuie o analiza mai in detaliu.”

Raiffeisen Bank

Asadar, solutia este sa luati legatura cu firma de telefonie, pentru a primi SMS-urile de la numarul scurt Raiffeisen Bank.

Daca nu reusiti sa rezolvati problema cu firma de telefonie mobila, faceti o reclamatie la Raiffeisen Bank.

Puteti face reclamatia la Raiffeisen astfel:

– prin Call Center, la numarul de telefon *2000, de luni pana vineri, 8-22, si sambata, 9:00 – 17:30.

– prin e-mail, la adresa: centrala@raiffeisen.ro

– prin completarea formularului de pe site, la acest link.

– prin intermediul serviciului de internet banking – Raiffeisen Online.

Daca Raiffeisen nu va raspunde la reclamatie nici de data aceasta, vom apela la autoritatile competente cu solutionarea reclamatiilor si litigiilor.

Va rog sa reveniti la mine pentru a-mi spune daca ati rezolvat problema cu activarea aplicatiei Smart Token.

Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Bancherul.ro; Reclamatiibanci.ro
0723292899
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

Pentru a afla daca firma de asigurari Metropolitan Life v-a rambursat suma corecta de bani aferenta asigurarii creditului si daca a facut bine calculul pentru perioada in care nu veti mai plati ratele, in urma rambursarii anticipate a creditului, va trebui sa faceti mai intai o reclamatie la Metropolitan.

In reclamatia la Metropolitan, cereti sa va explice modul de calcul in urma caruia a rezultat suma de 906,63 lei pe care ati primit-o inapoi, aferenta asigurarii creditului.

Astfel vom putea verifica daca Metropolitan v-a rambursat suma de bani cuvenita pentru asigurarea creditului rambursat anticipat sau a fost o greseala.

Reclamatia la Metrolpolitan o puteti face prin e-mail, la adresa: client@metropolitanlife.ro.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul la reclamatia trimisa Metropolitan Life.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

Stimate domn,

In situatia in care Credius nu a acceptat sa ajunga la o intelegere amiabila cu dumneavoastra prin intermediul CSALB, atunci va trebui sa faceti o reclamatie impotriva Credius la Protectia Consumatorului (ANPC).

Reclamatia o puteti face online, pe site-ul ANPC.ro, la acest link. (vezi foto cu pagina de reclamatii de pe site-ul ANPC.ro)

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul la reclamatia trimisa ANPC.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

Stimate domn,

Hotararea de Guvern cu normele metodologice pentru aplicarea OUG 90/2022, adoptata astazi, urmeaza sa se publice in Monitorul Oficial in urmatoarele zile.

Dupa publicarea in Monitorul Oficial, OUG 90/2022 privind amanarea ratelor la credite poate fi aplicata, conform declaratiilor ministrului Finantelor, Adrian Caciu.

In acelasi timp, conform OUG 90/2022, in Monitorul Oficial trebuie sa se publice si un ordin emis de Banca Nationala a Romaniei (BNR), privind raportarea de catre banci a datelor privind amanarea ratelor la credite.

Conform proiectului privind normele de aplicare a OUG 90/2022, trebuie facuta „transmiterea solicitării către creditor cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data emiterii de către BNR a reglementărilor prevăzute la art.7 din OUG nr.90/2022.”

Asadar, strict legal, cererile pentru amanarea ratelor se pot depune din momentul intrarii in vigoare a Ordinului BNR, timp de 30 de zile.

Trebuie sa mai aveti in vedere ca potrivit OUG 90/2022, „pentru solicitările aprobate, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data aprobării.”

Ceea ce inseamna ca nu trebuie sa inregistrati restante la credite pana la aprobarea cererii de amanare a ratelor.

Va voi anunta aici atunci cand normele de aplicare a OUG 90/2022 privind amanarea ratelor la credite se va publica in Monitorul Oficial.

Atentie! Daca luati decizia de a amana ratele la credit, trebuie sa fiti atent la cel putin 2 lucruri:

  1. Rata va fi mai mare dupa perioada de amanare (vezi aici detalii)
  2. Amanarea ratelor se raporteaza la Biroul de Credit, ceea ce v-ar putea afecta, in viitor, capacitatea de obtinere a unui nou imprumut sau a unui refinantari

Va rog sa reveniti la mine, daca aveti probleme cu amanarea ratelor la credit.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

Stimata doamna,

Aplicatia YOU BRD are o noua versiune, 6.10.2, incepand din 4 iulie 2022. Aplicatia poate functiona in sisteme de operare Android versiunea minim 5.0, iOS minim 12.0, Huawei 6.8.8.

Daca aplicatia nu functioneaza decat cu ultima versiune, atunci trebuie sa o actualizati, din Google Play, App Store sau AppGallery, in functie de tipul de telefon folosit.

Va rog sa reveniti la mine, pentru a-mi spune daca ati reusit sa actualizati aplicatia YOU BRD.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

Stimate domn,

Inca nu au fost publicate in Monitorul Oficial normele de aplicare a Ordonantei privind amanarea ratelor la credite (OUG 90/2022).

Ministerul Finantelor a publicat proiectul de Hotarare pentru aprobarea normelor, astfel ca acestea vor fi publicate in Monitorul Oficial in urmatoarele zile. (vedeti aici proiectul normelor OUG 90)

Conform OUG 90/2022, in vigoare din 29 iunie 2022, cererile de suspendare a ratelor trebuie depuse „cel mai târziu în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care devin aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență conform art. 7”.

Articolul 3 din OUG 90/2022:

„(1) Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor de principal, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, pe hârtie sau prin mijloace electronice de comunicare, la datele de contact stipulate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, cel mai târziu în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care devin aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență conform art. 7. Solicitarea trebuie însoțită de declarațiile pe propria răspundere prevăzute la art. 6 și de acordul codebitorilor, garanților și fideiusorilor, după caz. În cazul creditelor acordate cu garanții guvernamentale, acordul statului este implicit.”

Art. 7 din OUG 90/2022 prevede urmatoarele:

„Banca Națională a României emite reglementări privind modalitatea, periodicitatea și formularele de raportare a creditelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.”

BNR a publicat proiectul de Ordin privind raportarea creditelor care fac obiectul moratoriilor legislative, insa inca nu este in vigoare.

De asemenea, Guvernul a publicat proiectul privind normele de aplicare a OUG 90/2022, conform carora trebuie facuta „transmiterea solicitării către creditor cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data emiterii de către BNR a reglementărilor prevăzute la art.7 din OUG nr.90/2022.”

Asadar, strict legal, cererile pentru amanarea ratelor se pot depune din momentul intrarii in vigoare a Ordinului BNR, timp de 30 de zile.

Trebuie sa mai aveti in vedere ca potrivit OUG 90/2022, „pentru solicitările aprobate, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data aprobării.”

Ceea ce inseamna ca nu trebuie sa inregistrati restante la credite pana la aprobarea cererii de amanare a ratelor.

Atentie! Daca luati decizia de a amana ratele la credite, trebuie sa fiti atenti la cel putin 2 lucruri:

  1. Rata va fi mai mare dupa perioada de amanare (vezi aici detalii)
  2. Amanarea ratelor se raporteaza la Biroul de Credit, ceea ce v-ar putea afecta, in viitor, capacitatea de obtinere a unui nou imprumut sau a unui refinantari

Va rog sa reveniti la mine, daca aveti probleme cu amanarea ratelor la credit.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimata doamna,

Activarea aplicatiei BT Pay se poate face fara sa ajungeti la banca.

Iata informatiile publicate de Banca Transilvania cu privire la instalarea aplicatiei BT Pay:

„Poți descărca BT Pay din Google PlayHuawei App Gallery sau App Store. 😊

Aplicația e gratuită și e compatibilă cu telefoane cu sistem de operare Android (versiune minim 7) si iOS (versiune minim 13).

Adaugi cardurile (BT sau non-BT) în doar câteva minute și poți începe să le folosești așa cum vrei.”

Banca Transilvania

Daca va cere sa mergeti cu buletinul la banca, s-ar putea sa fie vorba de o problema legata de actualizarea datelor personale sau de situatia contului sau cardului dumneavoastra la banca.

De aceea, sfatul meu este sa luati legatura cu Banca Transilvania, pentru a afla de ce trebuie sa mergeti cu buletinul la banca.

Va rog sa reveniti la mine, pentru a-mi spune daca ati reusit sa activati aplicatia BT Pay de la Banca Transilvania.

Cu stima,

Vasile Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

Stimate domn,

Banii vechi se pot schimba oricand, la sucursalele Bancii Nationale a Romaniei (BNR) din Bucuresti, Cluj, Timisioara si Iasi.

Puteti trimite banii vechi la BNR si prin posta, urmand sa primiti in schimb bancnote noi, de aceeasi valoare. Costul taxelor postale aferente primirii banilor schimbati este suportat de BNR.

Iata ce spune BNR despre preschimbarea leilor vechi:

„Bancnotele imprimate pe suport de polimer şi monedele metalice din vechea emisiune pot fi preschimbate pe termen nelimitat, fără taxe şi comisioane (cf. reglementări denominare).”

Înlocuirea bancnotelor şi monedelor uzate sau deteriorate

BNR asigură înlocuirea, la cerere, fără taxe şi comisioane, a bancnotelor şi monedelor emise şi neretrase din circulaţie care s-au uzat sau au devenit necorespunzătoare circulaţiei monetare (cf. Statutului său).

Însemnele monetare prezentate se ramburseaza integral (100% din valoare), chiar daca acestea prezintă lipsuri, în limitele legale admise, dar numai în condiţiile în care acestea se pot identifica fără rezerve. Însemnele monetare cărora le lipseşte mai mult de 40% din suprafaţă sau care nu prezintă toate elementele de identificare nu se pot rambursa solicitantului.

Înlocuirea se efectuează fie prin prezentare la ghişeul special al uneia dintre sucursalele menţionate, fie prin trimitere prin poştă.

Atât în cazul preschimbării însemnelor monetare care nu mai au putere circulatorie, cât și în cazul schimbului însemnelor monetare uzate sau deteriorate, primite de la populație prin poștă, contravaloarea taxelor poștale aferente remiterii către petenți a numerarului schimbat va fi suportată de BNR.

Adresa, numerele de telefon si programul sucursalelor BNR:

Sucursala Regională a BNR – Bucureşti

Adresa: Str. Lipscani nr.16, Bucureşti, sector 3; program: Luni-Vineri, intre orele 8,30-14,30; Tel: 021 3130410

Sucursala Regională a BNR – Cluj

Adresa: Piaţa Unirii nr. 7, Cluj-Napoca; program: Luni-Vineri, intre orele 8,30-14,30; Tel: 0264 501600

Sucursala Regională a BNR – Iaşi

Adresa: Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 17, Iaşi; program: Luni-Vineri, intre orele 8,30-14,30 830-1430; tel: 0232 211222

Sucursala Regională a BNR – Timiş

Adresa: Bd. I.C. Brătianu nr. 1, Timişoara; program: Luni-Vineri, intre orele 8,30-14,30; tel: 0256 494436

Probleme cu banca? Scrie-ne aici

Stimata doamna,

Pot fi mai multe cauze pentru care nu mai puteti folosi aplicatia BT Pay, precum actualizarea acesteia cu o noua versiune, tipul telefonului si a sistemului de operare, setarile de securitate sau o problema cu contul/cardul dumneavoastra la Banca Transilvania.

De aceea, pentru rezolvarea problemei trebuie sa contactati Banca Transilvania, prin e-mail la adresa: contactbtpay@btrl.ro sau la telefon:  0264 308028.

Iata informatiile publicate de Banca Transilvania privind problema la inrolarea cardului in aplicatia BT Pay:

Daca ai urmat procesul de inrolare al cardului intocmai si totusi nu ai reusit, este posibil sa te regasesti in una din urmatoarele situatii:

 ❶⠀cardul tau este fie blocat temporar sau definitiv (poti verifica acest aspect fie in BT24, fie apeland in Call Center la numarul 0264 308 028*);

 ❷⠀nu ai introdus datele in mod corect;

 ❸⠀codul OTP (One Time Password) este gresit;

 ❹⠀cardul tau a expirat (poti verifica data de pe fata cardului).

Accesand pagina „Call Center, poti vedea in timp real:

➤⠀cati clienti discuta deja telefonic cu colegii nostri;  

➤⠀cate persoane ne-au sunat si asteapta sa fie preluati; 

➤⠀care este timpul mediu de asteptare pentru a intra in legatura cu noi.

Va rog sa reveniti la mine daca nu reusiti sa rezolvati prolema cu BT Pay. 

Cu stima,

Vasile Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimata doamna,

A nu avea restante la credite inseamna sa nu aveti intarzieri la plata ratelor peste scadenta lunara.

Rata unui credit are o scadenta (termen) lunar de plata, intr-o anumita zi din luna, iar daca rata nu este platita la acel termen, atunci se considera restanta de 1 zi, doua sau mai multe zile. Restantele de peste 30 de zile se raporteaza la Biroul de Credit.

Amanarea ratelor „poate fi acordată doar pentru creditele care nu au înregistrat restanțe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligației de plată și nu înregistrează restanțe nici la data solicitării de suspendare a obligațiilor de plată”, conform OUG 90/2022 privind amanarea ratelor la credite.

Asadar, daca ati avut restante la credit in ultimele 6 luni sau in prezent, banca ar putea sa va respinga cererea de amanare a ratelor, conform OUG 90/2022.

Va rog sa reveniti la mine, daca aveti probleme cu amanarea ratelor la credit.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

Trebuie sa platiti rata la credit in aceasta luna, chiar daca ati facut cererea de amanare, pentru ca amanarea ratelor se produce din momentul aprobarii cererii de catre banca.

Dat fiind ca nici normele de aplicare ale OUG 90/2022 nu au fost inca publicate in Monitorul Oficial si nici Ordinul BNR privind raportarea de catre banci a amanarii ratelor, banca poate invoca faptul ca nu poate sa va aprobe cererea, in lipsa celor doua acte normative prevazute in OUG 90/2022.

De aceea, sfatul meu este sa va platiti rata la creditul Alior Bank in aceasta luna si sa asteptati aprobarea cererii de amanare, dupa intrarea in vigoare a normelor de aplicare ale OUG 90/2022.

Va rog sa reveniti la mine daca aveti probleme cu amanarea ratelor la creditul Alior Bank.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro