card salariu

E normal sa fiu executat silit daca m-am imbolnavit si n-am mai putut plati creditul?

„Bună ziua, în primul rând vreau să menționez că din anul 2017 am dobândit o afecțiune psihică și timp de 2 ani am fost internat într-un spital de specialitate, apoi în anul 2019 am fost eliberat din spital și sunt pensionar de boală (cod afecțiune F20)
Am decizia medicală asupra capacității de muncă în care se specifică faptul că capacitatea mea de muncă este pierdută în totalitate, aflându-mă sub tratament la domiciliu. Singura mea sursă de venit este pensia de boală (1850 Lei) din care cu greu reușesc să-mi acopăr cheltuielile aferente traiului.

Îmi amintesc că am luat prin anul 2012 un credit de la ING o sumă în jur de 2000 Lei (voi căuta contractul să văd exact data și suma) Am fost contactat telefonic de către ING pe perioada în care
eram internat în spital și le-am explicat situația, trimițându-le și o adeverință semnată și ștampilată de medicii psihiatrii din spitalul în care am fost internat (Spitalul de Psihiatrie Jebel)

Am primit recent o notificare privind cesiunea creanței din partea executorului judecătoresc în care sunt informat că suma pe care o datorez este de 3.327,53 Lei și că, citez „vă
informăm că a fost cesionat Contract de credit ING BANK. Creditorul dvs. actual este INVESTCAPITAL LTD” și în continuare mi se transmit niște conturi în care pot să depun suma datorată.

Dețin și un card de credit la CEC Bank (în care îmi este virată lunar pensia de boală, singura mea sursă de venit) și am observat astăzi când am intrat pe aplicație că îmi apare acolo suma datorată cu minus, deci cred că mi s-a pus un fel de poprire, nu-mi pot da seama până la data la care voi încasa pensia, deoarece bineînțeles că ultima pensie mi-am retras-o…

Consider această măsură abuzivă, în primul rând datoria cred că, conform legislației s-a prescris, în plus dată și situația mea specială cu pierderea capacității de muncă. Menționez că atunci când am contractat împrumutul de la ING mi-am făcut și asigurare, care ar fi trebuitîn mod normal să acopere astfel de situații.

Vă rog respectuos să mă sfătuiți ce pot face în cazul de față.

Am luat legătura cu executorul judecătoresc, acesta mi-a ,spus să iau legătura cu cei de la Kruk, le-am explicat și lor situația mea specială, le-am trimis emailuri ambilor în care le-am atașat și
toate actele care dovedesc situația mea specială ( boala dobândită, hotărârea comisiei medicale cu pierderea totală a capacității de muncă etc.)

Vă rog să mă ajutați cu un ce sfaturi puteți ca până la soluționarea problemei să mi se ridice poprirea…”

Postat in data: 07 nov., 2023

[citeste raspunsul]
Nu stiu cati bani am pe cardul de Germania Postbank. Ce pot sa fac?
card posbank

„Fratele meu a lucrat citeva luni în GERMANIA, și a revenit în tara. Fluturașul de pe ultima lună nu ia venit, și nuștie cit are pe card. Nu are aplicatia pe card. Ce poate face.?
Mulțumesc.”

Postat in data: 01 mart., 2023

[citeste raspunsul]
BRD m-a raportat la Biroul de Credit pentru o datorie la un cont neinchis, de care nu am fost informat. Ce pot sa fac?

Buna seara

Incep prin a va spune că nu cunosc foarte bine regulile băncilor și nu știu dacă în ceea că va voi descrie sunt vinovat și bun de plată sau nu…

In octombrie 2006 compania la care tocmai mă angajasem mi-a făcut un card la BRD și odată cu asta o descoperire de cont cu niște condiții avantajoase…
Cred că prin 2017 mi-am făcut un card ING și am mutat salariul la ei… Nu știu să verific data de la care am inceput colaborarea cu ING și nu cred că e relevanta…

Pe 7 nov. 2022 am primit un mesaj in care eram informat că am o restanță de peste 1110 de lei și că voi fi raportat la biroul de credit însă nu se semna în nici un fel (după cum puteți vedea în imaginea atașată) La sfârșitul lunii noiembrie am fost sunat de cineva din partea BRD care mi-a adus la cunoștință că am o restanță de plată, însă când am întrebat de unde a apărut suma, mi-a recomandat să mă adresez unei sucursale BRD
deoarece el nu poate vedea activitatea din cont…

Pe 9 Decembrie am primit un al doilea mesaj de la același număr necunoscut prin care eram înștiințat că am fost raportat în biroul de credit…
Am făcut o solicitare pe e-mail către BRD prin care am solicitat lămuriri despre această situație însă nu am primit nici un răspuns…
M-am adresat sucursalei BRD de lângă locul meu de muncă și mi-au spus că trebuie să merg in sucursala in care a fost deschis contul. In sucursala, mi s-a explicat că probabil atunci când mi-am achitat datoriile către BRD nu am solicitat și închiderea acestuia, motiv pentru care s-au perceput comisioane, iar tot ce pot face ei este sa ceară un extras de cont de la deschiderea contului și să mi-l de-a astfel încât să mă lămuresc singur de unde vine suma…

Pe data de 2 februarie am primit 100 de pagini de extras de cont in care însă nu se regăsește perioada 2010-2018 dar chiar și așa nu mă ajută cu nimic deoarece nu înțeleg de ce am ajuns sa am o datorie de 1181 de lei pentru un cont pe care eu nu l-am mai folosit de nici un fel și nu am primit nici o informare din partea băncii cu privire la starea contului sau daca acesta mai e activ…

Nu înțeleg nici de ce nu am fost contactat pentru a lămuri situația înainte de a fi raportat în biroul de credit…
Puteți să mă ajutați macar cu un sfat pertinent în situația dată? Ce trebuie sa fac eu acum??? Plătesc cei 1181 de lei pentru că așa vrea un calculator de la BRD sau exista vreo altă posibilitate?

Va mulțumesc anticipat pentru răspuns!

Postat in data: 08 feb., 2023

[citeste raspunsul]
Cum pot recupera identifiantul cardului Nickel?
identifiant nickel

Mi-am facut un cont card Nikel acum 4 ani si nu am mai primit parola la dom.pe urma am renuntat si acuma vreau sa fac cont nitel si numa lasa nu mai stiu indentifiantul de la cont
Vreau sami recuperez intefiantul la cont.

Postat in data: 07 feb., 2023

[citeste raspunsul]
Nu mai stiu codul PIN al cardului BRD. Ce pot sa fac?

„Sunt posesor al unui card debite depuneri. EU numai știu codul PIN al cardului și am fost de 2 ori la filiala BRD din Ploiești zona sud bloc Gioconda le am spus situația și tot ma amână. Eu am o datorie la un executor judecătoresc. Sunt pensionar ,și mi-a spus ca nu se poate da codul pin de căt în februarie adică luna asta. Acest caz sa întâmplă ieri 02.02.2023,motivul nu l-am înțeles.Nu am datorii către B.R.D. VĂ
ROG SĂ ANALIZAȚI SITUAȚIA. VĂ MULȚUMESC”

Postat in data: 04 feb., 2023

[citeste raspunsul]
Unde pot sa reclam banca Raiffeisen, pentru ca mi-a incasat salariul in cardul de credit?
reclamatie Raiffeisen

Unde pot sa reclam banca Reiffeeisen ? Am solicitat sa imi mute banii personali de pe un card pe altul.. Am doua carduri.unul de credit si unul de debit. Am primit salariul in contul celui de credit Banca nu a facut niciodata nici-o atentionare …timp de 4 ani..

Nu as fi aflat ca este o greseala daca nu as fi retras bani si am primit in desfasurator o suma ca dobanda perceputa de banca.. Abia atunci am aflat.. Am cerut să imi mute banii in celalalt cont …sau sa inchida cardul de credit si deci si contul.. Nu Deci ….ce pot sa fac ?

Postat in data: 27 nov., 2022

[citeste raspunsul]
De ce nu pot sa transfer mai mult de 1000 euro de pe cardul Postbank în cardul Revolut?
limita retragere numerar card postbank

De ce nu pot sa transfer mai mult de 1000 euro de pe cardul postbank în cardul de revolut? Sau asi putea sa fac Mao multe transferuri într-o zi sa fac sa fac și pe revolut și pe cardul Transilvania?

Postat in data: 27 nov., 2022

[citeste raspunsul]
Cum pot debloca cardul Nickel? Nu stiu sa vorbesc franceza.
card nickel login

Buna ziua miam blocat cardul Nickel si nu stiu sa vorbesk franceza cu sa mil
deblochez

Postat in data: 20 nov., 2022

[citeste raspunsul]
Mi-a fost blocat cardul pentru tranzactie suspicioasa. Ce pot sa fac?

Buna ziua! Am vrut să comand online mâncare și nu am putut, din cauza băncii, pentru că banca mi-a blocat contul pentru tranzactie suspicioasă. Ce pot sa fac pentru deblocarea contului, daca se poate rezolva online. Eu sunt in Ungaria și contul in România și nu pot folosi banii mei din cauza băncii. Mulțumesc și aștept un răspuns.

Postat in data: 25 oct., 2022

[citeste raspunsul]
Pot sa incasez salariul pe un card din Romania daca lucrez in Anglia?
card-george-bcr

Dacă am cont deschis în România și lucrez în Anglia pot sa încasez salariul pe acest card?

Postat in data: 30 apr., 2022

[citeste raspunsul]
Cum se poate debloca cardul de salariu, daca poprirea se face la angajator?
bcr credit card poprire

Sotul meu are o poprire pe salariu si card de salariu la BCR. Executorul judecatoresc a pus poprire si pe cont chiar daca exista o poprire si la angajator.
In call-center i s-a spus sotului meu ca o adeverinta de la angajator prin care se confirma poprirea ar debloca cardul. Dupa ce a dus adeverinta la filiala BCR Roman, a fost sunat ca nu se poate ridica poprirea decat cu acordul executorului (clar ca nu
va fi de acord odata ce a infiintat poprire si pe cont). Ce se poate face in aceste conditii?

Postat in data: 27 apr., 2022

[citeste raspunsul]
Cat timp dureaza sa intre in contul BT salariul din Norvegia?

Bună ziua! Soțul meu lucrează în Norvegia și i s a pus salariul joi, pe contul cardului Bt , astăzi este luni și încă nu au intrat banii? Cât timp durează?

Postat in data: 14 feb., 2022

[citeste raspunsul]
Ce fac daca mi se pune poprire si la servici si la banca?
reclamatie ING Bank

Va rog sa-mi spuneti ce pot face, eu am cardul de salar la ing, executorul mi-a trimis poprire atat la servici cat si la banca, mi se trage de la servici si executorul vrea sa ia si de la banca, ing nu accepta adeverinta de la angajator, ce fac?

Postat in data: 14 nov., 2021

[citeste raspunsul]
E legal ca BRD sa-mi ia tot salariul de pe card, pentru o datorie?

Brd mi-a retinut tot salariul de pe card, si avansul si lichiditarea, pentru o datorie pe care am avut-o la descoperitul de cont, care s-a acumulat in timp la peste 4.000 de lei.

Cei de la banca mi-au spus ca pot sa-mi ia toti banii din cont, dar eu stiu ca in Codul muncii si Condul civil se prevede ca nu se poate lua tot salariul, ci doar o treime.

Va rog sa-mi spuneti daca e corect si legal cum a procedat banca si ce pot sa fac?

Postat in data: 31 ian., 2019

[citeste raspunsul]
Poate banca sa imi ia tot salariul daca am doua popriri?

Buna, am deja o poprire din salar iar astazi am fost sa imi ridic banii de la bancomat si nu am reusit pt ca am fost instintat ieri ca mai am inca o poprire executorie. Poate banca sa imi ia toti banii si eu sa raman cu nimic?

Postat in data: 08 dec., 2018

[citeste raspunsul]
Unicredit vrea sa-mi mai ia o treime din salariu, desi am deja poprire pe jumatate. Ce pot sa fac?

Eu de 24 de luni am poprire pe jumatate din salariu…am avut card la San Paolo …mi’a fost blocat iar jumatatea de bani mi’au fost dati in mana de la servici. De doua luni mi’au facut card la Uni Credit Bank…o luna de zile am retras jumatatea de pe card…iar luna aceasta mi s’a blocat din nou. Am fost la ei sa’mi retrag jumatatea si mi s’a spus ca am o alta poprire la ei si ca trebuie neaparat sa imi traga o treime, asta fiind datorie la PROVIDENT. Ce pot sa fac?

Postat in data: 11 apr., 2018

[citeste raspunsul]
BCR mi-a pus poprire pe tot salariul de pe card. E legal?

Am si eu o poprire pe salariul meu de 150 lei ..la vodafone am o datorie de 675 lei..iacum in ziua cand mi a intrat salariu adica ieri, azi am vazut ca nu mai am nimik pe card..scria asa sold disponibil -525lei si sold blocat 675 lei ..nu inteleg de ce mi s.a pus oprire pe tot salariul meu atat de mic

Postat in data: 16 mart., 2018

[citeste raspunsul]
Cat costa SMS-urile pentru cardul BRD?

Eu las in fiecare luna cate 10 lei pe card pentru sms iar luna urmatoare inainte de salariu imi dezactiveaza sms si imi spune e ca nu am suficienti bani pe card. Daca sms-ul e 2 lei la 10 lei cat las pe card cum nu e suficient? Cati bani sa las atunci pe card ca nu mai stiu.

Postat in data: 31 oct., 2017

[citeste raspunsul]
Banca Transilvania nu vrea sa-mi deblocheze cardul de salariu din cauza unei popriri. Ce pot sa fac?

Buna ziua, mi s-a pus poprire pe salariu din 15 Mai, si era vorba sa mi se opreasca 280 lei. Pentru ca eu iau avans 300 de lei pe 15 si lichidare 650 de lei pe 30, nu am gasit ciudat faptul ca am avut contul gol cand am verificat. Cand am vrut sa imi scot salariul de pe card pe 30, mi s-a zis ca nu am fonduri suficiente. Iarasi, am crezut ca probabil mi-a pus firma mai putin din cauza unui concediu si ca restul a fost oprit iar de banca. Dar am aflat de curand ca au voie sa ia doar o data pe luna suma restanta, si astazi, cand am vrut sa imi scot iar salariul, am primit acelasi mesaj cum ca nu am fonduri suficiente. Am sunat la Banca Transilvania de dimineata, la ora 10, banuind ca am cardul blocat si mi s -a zis ca in jumatate de ora problema va fi rezolvata. Am fost iar la banca in aceasta dupa amiaza, si am primit acelasi mesaj. Am luat un extras de cont, in care am vazut ca am 650 lei trecut sub sume blocate. Am sunat iar, si dupa o lunga asteptare, mi s -a zis ca vor reveni ei cu un telefon. Nu mi s-a explicat exact ce ar trebui sa fac ca sa mi se deblocheze cardul, nu mi-a dat practic nici un raspuns domnisoara de la telefon. Nu am primit salariul de o luna jumatate, sunt mama singura si stau si eu cu chirie. Ce pot face sa mi se deblocheze aceasta suma?

Postat in data: 17 iun., 2017

[citeste raspunsul]
Daca nu am nimic pe numele meu, cat poate dura poprirea?

Buna seara

De anul trecut am o proprire pe salariu din cauza unui credit de 19.000 lei facut la BRD in 2015. Momentan, unde lucrez primesc salariul in mana, si de cand a inceput aceasta proprire pe cardul de la BRD si BCR (singurele banci unde am carduri) nu mi s-a oprit deloc bani din salariul primit in mana. La locul de munca actual nu a ajuns nicio informare/scrisoare ca sa imi opreasca cei 33% din salariu desi a trecut 7luni de cand am aceasta proprire.
Am lucrat o luna intretimp la alt loc de munca (in acelasi timp cu actualul job) si acolo am primit salariu pe card si s-au oprit cei 33%.(in jur de 600 lei mi-a oprit de la inceputul propririi..400 lei i-am pus eu personal)
Intrebarea mea este: de ce nu este gasita aceasta firma de catre ANAF sau cine trebuie sa o gaseasca?

Si inca o intrebare: eu nu am nimic pe numele meu..nici masina..nici casa.. daca voi continua la acest job si tot nu se v-a depune nimic ca sa scada datoria..ce se poate intampla? aceasta propire poate sa tina si 10-20ani? multumescu
cu stima si respect, mihai

Postat in data: 05 iun., 2017

[citeste raspunsul]