Ce solutie exista sa ies ca si coplatitor din credit?
„Am văzut ca dvs ați răspuns unei persoane la întrebarea „cum sa iasă dintr-un credit dacă este coplatitor”. Cazul meu este cât de cât asemănător și v-aș ruga sa îmi spuneți dacă exista vreo soluție.
Prin anul 2008, am fost rugat de o cunoștință să îl „ajut” sa își ia un credit, pe o perioada de 30 de ani, iar eu sa fiu coplatitor la acel credit. Țin sa menționez faptul ca acea cunoștință de la acea vreme, mi-a spus ca în maxim 2-3 ani o sa achite creditul și ca nu va afecta în niciun fel.
L-am crezut pe cuvânt și am acceptat sa fiu coplatitor la acel credit, din câte îmi aduc aminte, el a girat cu apartamentul.
În tot acest timp, am tot avut discuții cu el legate de excluderea mea din acel credit, el menționând ca nu are nicio soluție.
Spune ca pentru refinanțare nu se încadrează, fiica lui, care acum lucrează, spune ca are și ea credite și nu poate întra ca și coplatitor, au trecut 16 ani de atunci și pe mine ma tot duce cu zăhărelul ca încearcă sa facă ceva, ca el cauta alta persoana și nu găsește.
Întrebarea mea către dvs este:
Ce soluție exista ca eu sa ies ca și coplatitor din acest credit.
Doresc să-mi fac și eu alt credit și nu reușesc din cauza „cozii” pe care o am cu acest credit. Precizez ca am și credit prima casa din 2015.
Aștept cu nerăbdare răspunsul dvs.
Va mulțumesc!”
Postat in data: 02 mart., 2024
[citeste raspunsul]