Am avut o intirziere la Provident de 60 zile din cauza ca nu au venit incasatori dupa rata care trebuia sa o achit saptamanal. M-au bagat in Biroul de Credit si nu pot sa fac inprumut la nicio banca. Ce pot sa fac?
Raspuns
Stimata doamna,
Daca nu ati fost instiintata de Provident cu 15 zile inainte de a fi raportata la Biroul de Credit, conform legii, trimiteti o cerere la Provident pentru a va sterge din Biroul de Credit.
In cazul dumneavoastra ar putea fi vorba de prelucrarea nelegala a datelor cu caracter personal, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, adica transmiterea de date negative la Biroul de Credit, fără a se face dovada informării prealabile, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (2) şi art. 9 alin.(1), art. 12 din Decizia ANSPDCP (Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal) nr. 105/2007 cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidenţă de tipul birourilor de credit, coroborate cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
Conform deciziei ANSPDCP, „Datele negative, inclusiv cele rezultate din aplicarea comisioanelor sau din majorări ale ratei dobânzilor, se transmit către sistemele de evidenţă de tipul birourilor de credit numai după înştiinţarea prealabilă realizată de către participanţi, în scris, telefonic, prin SMS sau e-mail a persoanei vizate cu privire la întârzierea la plată şi transmiterea datelor, realizată cu cel puţin 15 de zile calendaristice înainte de data transmiterii.”
Va rog sa reveniti la mine daca nu reusiti sa rezolvati problema.
Cu stima,
Vasile Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899
Mai exact soțul meu apare la biroul de rău plaznici, sotu cu agenți dela Provident a făcut înțelegerea să plătească odată pe lună si nu pe fiecare săptămână si i-au zis că se poate dr din păcate din 2019 si pana in iulie 2020 apare pe lista ca e rău planic, pe 11/08/2020 a mai facut un credit la agenți noi nu înțelegem cum s-a putut dacă in baza apare rău planic , soțul a pus cu dumnealor rata pe 15 a fiecărui luni dr nu il apuca 15 pentru că plătim mereu mai devreme, si noua nu ne-a venit nici o instiintare acasa.
Sotul trebuie sa faca o reclamatie la Provident, pe site-ul Provident.ro sau prin e-mail sau telefon, in care sa ceara stergerea din Biroul de Credit, pentru ca nu a fost anuntat inainte de raportare. Reveniti la mine daca aveti nevoie de ajutor.
Cum pot să-l șterg pe soț din biroul de rău plaznici?
Ce pot sa fac pentru ca sa nu mai fiu in Biroul de credit ca rau platnic.. Mai exact acum doi ani a fost platit un credit restant si luat in considerare plata acestuia in prezent mai exact in martie anul acesta.. Creditul a fost la Provident.. Ce ma sfatuiti sa fac !!!! Multumesc anticipat !!!
Stimate domn,
Stergerea din Biroul de Credit se poate face doar daca raportarea restantelor s-a facut cu incalcarea legii, de exemplu daca nu ati fost notificat in prealabil. Altfel, daca Provident v-a raportat legal, veti ramane in Biroul de Credit timp de 4 ani de la achitarea datoriei.
Ce puteti face este sa trimiteti la Provident o cerere de stergere din Biroul de Credite, prin email: relatiicuclientii@provident.ro.
Reveniti la mine cu raspunsul Provident, pentru a va spune ce puteti face in continuare.
Nu va sfatuiesc sa recurgeti la diversi avocati sau firme care va promit ca va pot sterge din Biroul de Credit, in schimbul unor sume de bani, pentru ca nimeni nu va poate sterge din Biroul de Credit, decat Provident, in urma unei cereri pe care trebuie sa o faceti, conform prevederilor legale. Tot ce fac aceste firme este sa trimita aceasta cerere in numele dumneavoastra.
Cu stima,
Vasile Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899