Cum trebuie sa fie facuta adeverinta catre banca ING trimisa de angajator, pentru deblocarea diurnei?
Raspuns
Am cerut ING Bank sa ne descrie modul in care trebuie sa fie trimisa adeverinta de catre firma angajatoare, in vederea deblocarii veniturilor din salarii pe care nu se poate pune poprire, precum diurnele si alte indemnizatii special, stabilite prin lege (Codul de procedura civila) sau in cazul in care angajatorul este cel care retine ponderea maxima din venit pe care se pune poprire (o treime pentru o poprire si jumatate pentru doua sau mai multe popriri).
Iata precizarile ING:
„Pentru a putea proceda la deblocarea partiala/ integrala a sumelor poprite, este necesar ca Banca sa poata identifica natura incasarilor receptionate in conturile clientului, fie din detaliile incluse in ordinele de plata, fie in baza unui document justificativ care sa ateste categoria de venit incasata.
In situatia in care natura veniturilor nu poate fi clarificata din detaliile de plata, recomandarea este sa primim o adeverinta/ adresa din partea ordonatorului platii (angajatorul), care sa indeplineasca cumulativ criteriile de mai jos:
– Sa fie adresata Bancii
– Sa fie datata si sa cuprinda informatii complete despre societatea emitenta
– Sa contina datele de identificare ale angajatului, numele in clar, sa mentioneze incasarea la care face referire sau incepand cu ce data vireaza sumele si natura acestora
– Sa includa semnatura reprezentantului societatii
– Sa fie emisa in limba romana sau engleza
Daca documentul nu poate fi prezentat in original in Office, recomandarea este ca emitentul adresei (ordonatorul platii) sa il transmita prin fax sau pe contact@ing.ro, prin canalele oficiale ale societatii (ordonatorul platii/ angajatorul sa poata fi identificat prin acestea).
Documentele transmise direct de catre client, via e-mail, nu pot fi luate in considerare.”
Asadar, sfatul meu este ca angajatorul dumneavoastra sa retrasmita la ING adeverenta, cu respectarea cerintelor de mai sus.
Va rog sa reveniti la mine pentru a-mi spune daca s-ar rezolvat sau nu problema cu poprirea.
Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Bancherul.ro; Reclamatiibanci.ro
0723292899
vasile.coman@reclamatiibanci.ro