Este banca obligata sa-mi recupereze banii furati din cont?

„Mi-a fost luata din cont BRD suma de 8400 lei dar prin cateva sume mai mici fara voia si instiintarea mea. Mai am vreo sansa sa-mi recuperez banii? Am facut eu reclamatie la banca. Este banca obligata sa-mi recupereze banii? Nu banca i-a oprit.”


Raspuns

Stimate domn,

Da, banca este obligata sa va despagubeasca in cazul in care banii au fost furati din cont printr-o frauda, conform prevederilor legale.

Astfel, Legea 209/2019 privind serviciile de plata, arata urmatoarele:

„Articolul 173
In cazul unei operațiuni de plată neautorizate, prestatorul de servicii de plată al plătitorului are următoarele obligații:

a) rambursează plătitorului suma aferentă operațiunii de plată neautorizate respective, imediat sau cel târziu la sfârșitul următoarei zile lucrătoare, după ce a constatat sau a fost notificat cu privire la operațiune, cu excepția cazului în care are motive rezonabile să suspecteze că a fost comisă o fraudă și comunică aceste motive, în scris, autorității naționale competente;

b) readuce contul de plăți debitat, în situația în care s-ar fi aflat dacă operațiunea de plată neautorizată nu s-ar fi efectuat, dacă este cazul;

c) se asigură că data valutei creditării pentru contul de plăți al plătitorului nu este ulterioară datei la care suma a fost debitată.

In concluzie, sfatul meu este sa faceti la BRD o cerere privind rambursarea sumelor de bani luate din cont fara acordul (autorizarea) dumneavoastra.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul primit de la BRD, pentru a va ajuta sa rezolvati problema.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − = 4