Buna ziua,
Intesa refuza sa faca schimbarea de la ROBOR la IRCC. Am depus cerere de trecere pentru creditul meu ipotecar (nu este un credit prima casa).
De altfel nu am primit nici un fel de motivare a refuzului.
Pot sa fac ceva in acest sens?… chiar daca o sa primesc o motivatie (pe care am solicitat-o pe email)
Merci mult.
Raspuns
Stimata doamna,
Banca Intesa ar fi trebuit sa va explice de ce nu v-a aprobat trecerea de la indicele de dobanda ROBOR la IRCC pentru creditul ipotecar, in vederea reducerii ratei lunare la credit.
Probabil ca motivul pentru care banca v-a refuzat cererea este acela de a incasa in continuare o rata mai mare pentru creditul dumneavoastra.
Pe de alta parte, trebuie sa stiti ca si IRCC va creste in urmatoarele luni, aproape de nivelul ROBOR, datele istorice aratand ca IRCC ramane totusi, mai mic decat ROBOR cu 0,5-1 punct procentual.
Banca Intesa ar fi trebuit nu doar sa va motiveze refuzul de trecere de la ROBOR la IRCC, ci si sa va intrebe daca aveti dificultati la plata ratelor, in urma cresterii substantiale a ROBOR, astfel incat sa evite aparitia situatiei in care ati putea acumula restante sau chiar aceea de a nu mai putea plati rata, caz in care lucrurile se complica.
Am transmis la Intesa Sanpaolo Bank reclamatia dumneavoastra, iar raspunsul primit a fost ca banca nu este obligata sa va accepte cerere de trecere de la ROBOR la IRCC:
„In conformitate cu dispozitiile OUG nr. 19/2019 pentru modificarea si
completarea unor acte normative, trecerea de la ROBOR la IRCC in
contractele de credit aflate in derulare la momentul intrarii in
vigoare a OUG nr. 19/2019, se face cu acordul ambelor parti.Dispozitiile legale nu instituie obligatia Bancii de a aproba cererea
de modificare a indicelui de referinta, ci doar de a raspunde
clientului in termen de 60 de zile de la data solicitarii, in sensul
aprobarii sau respingerii acesteia. Prin semnarea cererii de
modificare a conditiilor contractuale clientul ia la cunostinta faptul
ca Banca isi rezerva dreptul de a nu aproba respectiva cerere.Astfel, Banca analizeaza fiecare solicitare de inlocuire a indicelui
Intesa Sanpaolo Bank
de referinta si poate decide sa nu dea curs solicitarii respective.”
„Ce face banca in cazul clientilor cu credite in lei cu dobanda variabila care au greutati sa-si plateasca ratele?” am intrebat banca Intesa.
Raspunsul Intesa a fost urmatorul:
„Pentru clientii cu credite in lei, care intampina dificultati financiare obiective sau pe care anticipeaza ca le vor intampina in viitorul apropiat, banca propune urmatoarele solutii, in functie de fiecare situatie in parte:
a. Rescadentarea creditelor: Clientului ii este modificata scadenta intermediara si/sau suma de plata a uneia/mai multor rate ale creditului in sold, fara a se depasi durata initiala de acordare a creditului.
b. Reesalonarea creditelor: Clientului ii este modificata scadenta si/sau suma de plata a uneia/mai multor rate ale creditului in sold, cu depasirea duratei initiale de acordare a creditului si/sau incadrarea creditului in alta categorie, dupa caz (termen mediu, termen lung).
c. Refinantarea creditului: clientului ii este acordata o noua facilitate de credit cash pentru rambursarea integrala a unuia/mai multor credite detinute. Astfel el poate rambursa si datoriile aferente creditului/-elor refinantat/-e, precum si creantele restante exigibile.
In plus, conform OUG nr. 90/2022, clientii, ale caror venituri sunt afectate de criza energetica si razboiul dintre Rusia si Ucraina, pot solicita Băncii suspendarea plății ratelor pentru o perioadă cuprinsă între 1 și 9 luni.”
Intesa Sanpaolo Bank
Asadar, sfatul meu este urmatorul:
- Reveniti cu o cerere la Intesa, in care sa insistati pentru schimbarea indicelui ROBOR in IRCC, avand in vedere ca cel din urma este cel reprezentativ si obligatoriu, in prezent, pentru creditele in lei. Cereti sa va spuna si motivul refuzului primei cereri.
- Daca aveti dificultati la plata ratei in prezent, ca urmare a cresterii ROBOR, nu trebuie sa va bizuiti pe schimbarea ROBOR in IRCC, pentru ca si cel din urma va creste. Ceea ce trebuie sa faceti este sa faceti o cerere la Intesa, in vederea gasirii uneia dintre solutiile mentionate mai sus de banca, in vederea evitarii restantelor.
Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul Intesa la cererile dumneavoastra.
Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
0723292899
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
Bună seara,am credit la Intesa Sanpaolo Bank,creditul este în euro,credit pentru Prima Casa și din luna noiembrie 2022 în fiecare luna primesc mesaj cu sume tot mai mari la rata,am plecat cu o rata de 123 euro și acum plătesc 172,avem rata fixa calculata pana la finalul creditului,am început cu suma mare ea urmând sa scadă treptat,ceea ce mi se intampma acum nu mi se pare corect,ma puteți lamuri va rog frumos?Mulțumesc frumos!
Rata la creditul Prima Casa in euro a crescut din cauza majorarii indicelui de referinta EURIBOR, dobanda medie a bancilor la creditele in euro, asa cum s-a intamplat si cu ROBOR, indicele pentru dobanda in lei.
EURIBOR la 3 luni a crescut de la valori negative, de -0,5%, cat era in 2021, la aproape 3,5% in prezent, asadar cu 4 puncte.
O solutie teoretica pentru scaderea ratei ar fi refinantarea creditului cu o dobanda mai mica, numai ca dobamzile la Prima Casa sunt cele mai mici, asemanatoare la toate bancile.
Practic, va trebui sa va resemnati, o perioada, cu dobanzi mai mari la credit, pana intram intr-un nou ciclu cu dobanzi mai mici.