Pot face un împrumut dacă nu am salariul pe card? Eu sunt angajat de 6 luni dar banii îmi sunt dați în mână nu pe card. As vrea să știu dacă pot face un împrumut și în ce suma mă incadrez dacă da.
Raspuns
Stimate domn,
Puteti face un imprumut chiar daca nu aveti salariul pe card, de la orice banca din Romania, pentru ca salariul dumneavoastra este verificat de banci direct la ANAF.
Suma pe care o puteti obtine o veti putea afla doar dupa ce solicitati imprumutul, pentru ca ea difera de la banca la banca.
Ca principiu, trebuie sa stiti ca gradul de indatorare, adica rata lunara la credit, nu poate fi mai mare de 40% din veniturile nete, din care se scad alte datorii.
De exemplu, daca aveti un venit net de 1.500 de lei, rata lunara nu trebuie sa fie mai mare de 600 de lei. In acest caz, valoarea imprumutului pe care-l puteti obtine depinde de perioada de rambursare si de dobanda.
De exemplu, in cazul unui credit de nevoi personale acordat de CEC Bank, cu 10,82% Dobanda Anuala Efectiva (DAE), indicatorul pentru costul total al unui credit, incluzand atat dobanda, cat si comisioane, suma maxima pe care o puteti obtine este de 28.000 de lei, pe o perioada de 5 ani.
Daca vreti sa rambursati creditul in doi ani, atunci suma maxima pe care o puteti obtine este 12.000 de lei.
Pentru a vedea care sunt dobanzile practicate de banci, va recomand sa faceti o simulare pe site-ul www.calculatordecredite.ro.
Daca aveti nevoie de ajutor pentru obtinerea creditului, va rog sa reveniti la mine.
Cu stima,
Vasile Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899