Pot sa cer despagubiri Vodafone, daca nu am putut folosi numarul de telefon, din vina lor?

Bună ziua domnule Vasile Coman,

Vă scriu referitor la o reclamație făcută companiei Vodafone.
Nu știu dacă preferați să comunicați pe blog sau pe e-mail. In orice caz vă
mulțumesc pentru informațiile pe care le expuneți pe blog, pentru a ajuta
oamenii expuși la abuzuri.

În cazul meu, am cerut Vodafone România să mă treacă de la abonament la
cartelă,cu păstrarea numărului de telefon. După cateva schimburi de e-mail
am obținut confirmarea lor, ca din data de 05.08 voi fi trecut pe cartelă.
Din această data, nu am mai putut utiliza numarul de telefon, desi am
încărcat cartela.

Am făcut o reclamație, inițial mi s-a spus să repornesc telefonul, apoi să
introduc ceva cod, in final nu a funcționat. După alta reclamație mi s-a
spus că, citez ” inseamna ca in momentul in care s-a facut trecerea de la
juridic la prepaid s-a gresit IMSI-ul adica seria SIM de pe cartela.In
cazul acesta este necesar sa faceti o schimbare SIM, adica sa schimbati
cartela fizic, insa va pastrati acelasi numar, doar se schimba seria
SIM,Lucrul acesta il puteti face intr-un magazin Vodafone fara sa platiti
nimic, doar ii spuneti ca doriti sa faceti o schimbare SIM pentru ca vi s-a
gresit seria la migrare.”

Le-am spus că din această dată (09.08) sunt plecat din țară și trebuie sa
pot utiliza telefonul, pentru servicii pe care le-am plătit dar nu le pot
utiliza datorita greșelii lor. Le‐am scris ca voi fi nevoit sa cumpar o
cartelă pre-paid in străinătate si le-am cerut despagubiri valoarea aceatei
cartele (15 euro,le-am atașat și bonul fiscal).
După încă cateva schimburi de e-mail mi-au comunicat că au remediat
problema, dar nu vor face nicio despagubire, fără a-mi comunica motivul, și
au zis ca voi primi același răspuns ori de cate ori le voi mai scrie, citez
„va informam ca pozitia oficiala Vodafone Romania SA a fost deja exprimata
in cadrul raspunsului nostru anterior si ne vom mentine acest raspuns si in
cazul unor sesizari ulterioare pe aceeasi tema din partea dumneavoastra.”
Intr-adevar data de 11.08 a funcționat din nou cartela (deci in perioada
05.08-10.08 nu a funcționat și am fost nevoit sa achiziționez o cartelă
prepaid).

Orice sfat este bine-venit, m-am gândit că voi sesiza ANPC însă doream să
ma informez dacă situația expusă și cererea mea este rezonabilă.

Cu stimă și mulțumiri,


Raspuns

Stimate domn,

Cererea dumneavoastra catre Vodafone, de a primi despagubiri pentru perioada in care nu ati putut folosi numarul de telefon, din vina lor, este justificata.

Vodafone ar trebui sa va ofere compensatii pentru cheltuielile facute in perioada in care numarul de telefon nu a functionat, asa cum ati solicitat.

Pentru ca Vodafone a refuzat sa va ofere despagubiri, sfatul meu este sa va adresati cu o reclamatie impotriva Vodafone la Protectia Consumatorilor (ANPC), prin completarea formularului online de pe site-ul ANPC.ro, la acest link.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul ANPC la reclamatia impotriva Vodafone.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × 6 =