Pot sa fiu executata silit din strainatate?

Am abonament de telefon in Austria, daca nu am cum sa mai platesc si ma reintorc definitiv in Romania, in cel mai rau caz m ar putea executa din Romania?


Raspuns

Stimata doamna,

Este posibil sa fiti executata silit pentru neplata abonamentului la telefon, dupa ce veniti in Romania, pentru ca firma de telefonie din Austria poate cere emiterea unui titlu executoriu european, valabil in toate tarile din Uniunea Europeana.

Este vorba de Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanțele necontestate.

Dispoziţiile regulamentului se aplică între toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Danemarcei.

Regulamentul elimină, în anumite condiţii, toate măsurile intermediare din statul membru în care se solicită executarea, anterior necesare pentru hotărârile pronunţate în alt stat membru în absenţa verificabilă a unei dispute privind natura sau mărimea datoriei. Aceste condiţii privesc în special comunicarea actelor în cazul hotărârilor în lipsă.

Eliminarea procedurii exequatur va permite creditorilor să obţină în mod rapid şi eficient executarea în străinătate, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti din statul membru în care se solicită executarea, cu formalităţi costisitoare şi îndelungate, conform informatiilor de pe site-ul e-justice.europa.eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 × = 16