Bună ziua am o rata la Raiffeisen bank și am întârziat cu rata și ei miau luat alocația la copil. ce pot face să-mi recuperez banii?
Raspuns
Stimata doamna,
Alocatia copilului nu poate fi retinuta de banca, potrivit legii, daca aveti o executare silita pentru neplata creditului.
Articolul 729, aliniatul 7 din Codul de Procedura Civila prevede urmatoarele:
„Alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.”
Codul de Procedura Civila
Cu toate acestea, daca nu aveti executare silita, banca poate decide sa va retina orice sume din bani aflate in conturi, pentru achitarea datoriilor, conform prevederilor din contractul incheiat cu banca.
De aceea, sfatul meu este sa trimiteti la Raiffeisen o reclamatie, in care sa cereti sa va dea inapoi banii aferenti alocatiei, iar pe de alta parte sa stabiliti un plan de achitare a restantelor.
Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul la reclamatia trimisa Raiffeisen.
Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
Mulțumesc frumos o zi bună