Etichete: Cum se face o cerere

Cum se face o cerere pentru a fi sters din Biroul de Credit?

Bună ziua,

Încerc să obțin un credit ipotecar și am observat că apar cu
restanțe (grad 1&2) raportate la Biroul de Credit. Înțeleg din
restul postărilor că se poate face o cerere către ei în
condițiile în care raportarea nu a fost făcută în condiți
legale.
Am făcut următoarea cerere / notificare către ei. Credeți că este
de ajuns?

Subsemnatul [ascuns],

AVÂND ÎN VEDERE:

→ Raportarea subsemnatului către Biroul de Credit cu întârzieri
încadrate în categoria 1 și 2.

→ Nerespectatarea legislației privind protecția datelor personale,
conform deciziilor emise de Autoritatea Nationala de Supraveghere a
Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) si/sau conform
prevederilor din Regulamentul UE 2016/679 pentru protectia persoanelor
fizice privind prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR), de
către dumneavoastră.

→ Faptul că până la acest moment nu am fost informat în
prealabil și nu mi-au fost propuse soluții pentru evitarea
acumulării restanțelor și raportării la Biroul de Credit, conform
prevederilor contractuale și OUG nr.52/2016 privind contractele de
credit.

→ Fiind în procesul de obținere al unui credit ipotecar,
raportarea făcută în mod abuziv și netransparent către Biroul de
Credite îmi periclitează relația cu banca, ștergerea
informațiilor negative din Biroul de Credit fiind un lucru absolut
necesar în vederea aprobării cererii de credit.

→ Disponibilitatea subsemnatului de a achita anticipat și integral
suma datorată, în vederea stingerii datoriei.

PRIN PREZENTA VĂ NOTIFICĂM URMĂTOARELE:

1. Subsemnatul solicită ștergerea informațiilor negative din Biroul
de Credit.

2. Vă aducem la cunoștință că în cazul în care nu vă veți
respecta obligațiile asumate vom solicita intervenția
instanței de judecată, toate costurile urmând a fi suportate de
dumneavoastră.

Vă rugăm să ne transmiteți răspunsul dumneavoastră la
următoarea adresă: [ascuns]

Multumesc anticipat.

Postat in data: 22 nov., 2019

[citeste raspunsul]